joi 18 ianuarie 2018 11:54 am
Download http://bigtheme.net/joomla Free Templates Joomla! 3
Acasa / News / Bogdan Tiberiu Iacob | Cacealmaua liberală a votului prin corespondență
londra-eu-votez-dar-unde-1

Bogdan Tiberiu Iacob | Cacealmaua liberală a votului prin corespondență

Magazin Online 

londra-eu-votez-dar-unde-1Liberalii au intra în grevă parlamentară japoneză și amenință chiar cu grevă totală dacă nu se adoptă de urgență legea votului prin corespondență. Din păcate, nici acțiunile concrete ale PNL, nici analiza rece nu se pliază pe declarațiile sforăitoare ale Alinei Gorghiu și ale colegilor săi; realitatea e că PNL nu vrea să audă de respectivul vot, cum nici sforarii din serviciile secrete nu au cele mai bune gînduri vizavi de el.

Una dintre promisiunile ferme ale noului președinte, Klaus Iohannis, și ale partidului care l-a adus la putere, PNL, a fost că vor introduce rapid votul prin corespondență, ca o măsură în sprijinul diasporei. A trecut un an, însă, și PNL se trădează prin acțiuni mai degrabă ca un partid care face tot posibilul să bareze votul respectiv.

De ce oare?

În mod normal, partidul care ar trebui să se ferească de acest vot ar fi PSD, care nu prea s-a dovedit preferatul diasporei în ultimul deceniu.

Mai ales sistemul redistribuirii voturilor – în condițiile abandonării votului uninominal – ar crea dureri de cap pesediștilor, pentru că ar oferi PNL câteva mandate în plus pe lîngă cele șase puse în joc pentru diaspora.

Și totuși, PNL e cel care a respins la începutul anului un proiect în acest sens al lui Eugen Tomac, iar mai apoi a tărăgănat cît a putut adoptarea unui alt proiect. Chiar și ciudata demisie a lui Mihai Voicu de la șefia comisiei parlamentare pentru codul electoral a avut drept rezultat tergiversarea lucrurilor; cînd ai interese solide rămîi pe cîmpul de bătălie și te lupți, nu dai bir cu fugiții.

Există, în opinia noastră, interese puternice pentru ca votul prin corespondență să nu fie introdus, și ele aparțin, paradoxal, mai degrabă celor avantajați de votul diasporei.
Ori, mai corect spus, de spectacolul bine regizat de sunet și imagine care a însoțit votul sus pomenit, mai ales la ultimele alegeri.

Să o luăm metodic.
Indiferent de formă, votul prin corespondență trebuie să aibă niște caracteristici, prin legea care-l reglementează. La loc de cinste faptul că au dreptul să-l exercite doar românii cu domiciliu stabil și cunoscut în străinătate, și faptul că aceștia trebuie să se înscrie pe lista de votanți prin corespondență cu un timp înainte, să zicem de la 30 la 60 de zile. Dacă se răzgîndesc și aleg să voteze la urne, cei care s-au înscris pentru votul prin corespondență trebuie să trimită o nouă scrisoare către autoritatea electorală, prin care să se ”dezaboneze”.

Ori, această procedură riscă să devoaleze un adevăr dramatic: acela că interesul diasporei pentru vot e mult mai scăzut, în realitate, decît s-a încercat să se prezinte în media în ultimii ani.
Dacă, să luăm un exemplu, s-ar înscrie pentru acest vot doar 10-15.000 de români din străinătate, dintr-un total de vreo 3 milioane, s-ar crea o discrepanță uriașă între cifra în cauză și puhoaiele nestăvilite de români care ar fi fost interesați, zice-se, să voteze anul trecut, dar nu au avut unde, din vina guvernului Ponta.
S-a vorbit de cifre uriașe, de cca. 400.000 de votanți aflați peste hotare pe care îi arde dorul de alegeri, în timp ce românii aflați în țară abia de se lasă scoși din case pentru a se tîrî, apatici, la vot, la zece metri de domiciliu.

Măi să fie!

Marea ciudățenie a alegerilor prezidențiale din 2014 a fost că, la turul doi, s-ar fi înghesuit la urne un număr mult sporit de alegători față de primul tur – pe motiv de indignare față de manevrele guvernului Ponta – dar acest lucru a fost vizibil doar la cîteva secții de vot din străinătate, insistent prezentate de televiziunile de știri. Nu a existat, însă, nici cea mai mică relatare a unei aglomerări similare și în țară, deși ar fi fost firesc ca ea să fie lesne remarcată.

Aceasta situație inexplicabilă, ca și alte ciudățenii, a făcut să apară multe semne de întrebare vizavi de corectitudinea alegerilor, mai ales că România s-a confruntat și anul trecut cu misterul celor 18,5 milioane de alegători trecuți pe listele oficiale, cînd întreaga populație a țării, cu tot cu expați, se învîrte în jurul cifrei de 19-20 de milioane, din cauza scăderii demografice a ultimilor 25 de ani.

În plus, în cazul tuturor celoralte țări europene, se constată un interes mult mai scăzut față de vot al cetățenilor din afara granițelor, și nu mai crescut, cum se acreditează ideea la noi.
(E și firesc să fie așa: un cetățean stabilit cu domiciliul și familia în Franța ori Anglia e mai interesat de situația din țara în care trăiește și mai puțin de ceea ce a lăsat în urmă.
De altfel, în multe state democratice, votul cetățenilor de peste hotare este mai degrabă limitat prin lege, decît încurajat. Cum foarte corect observa, într-un comentariu, Deutsche Welle, ”Cam peste tot în lume votul este în principiu ”teritorial”, extrateritorialitatea fiind excepția acordată în condiții bine definite”.)

Încă și mai grav, românii, ca popor, s-au dovedit printre cei mai dispuși să răcească relațiile cu țara-mamă, odată ajunși în străinătate; glumele pe seama celor care, după trei săptămîni de Italia deja vorbesc stricat românește au un anume substrat amar.

Cu toate acestea, în materie de vot, ideea care ni s-a băgat în cap în ultimii 10 ani e pe dos: diaspora e cea despre care se spune că a ajuns să facă jocurile în alegeri, rupîndu-și hainele în secțiile de vot precum puștimea ceaușistă la filmele cu Sandokan.

Patriotism peste măsură?

Greu de crezut. Ultimul Eurovision, la care România s-a clasat pe un rușinos loc 15, a dovedit că diaspora noastră nu se deranjează nici măcar să dea un SMS de dragul patriei, deși versurile cântecului abordau tema copiilor lăsaţi acasă tocmai de părinţii care lucrează în străinătate. Asta, la doar cîteva luni de la așa numitul ”miracol din noiembrie”, cînd ”tinerii frumoși și liberi și-au luat țara înapoi” cum suna propaganda unor vuvuzele de presă.

Votul prin corespondență, în concluzie, prezintă riscul de a da peste cap teoria că românii din străinătate sunt preocupați de vot; va fi greu să mai convingi pe cineva că un român din Spania merge 500 de km cu mașina pînă la secția consulară, ca să voteze, pentru că i-a fost lene să trimită de acasă o amărîtă de scrisoare.
Dacă românii se vor ”înghesui” la trimis scrisori autorității electorale cu același entuziasm cu care au trimis SMS-uri la Eurovision, mitul diasporei se va prăbuși cu zgomot. Iar, după ce colbul se va fi reașezat, în picioare va rămîne doar întrebarea ”Ce s-a întîmplat cu adevărat în noiembrie 2014?”.

Iată de ce PNL a făcut tot posibilul întreg anul pentru ca legea votului prin corespondență să fie tergiversată și a reușit să o blocheze cel puțin pînă în 2019, dat fiind că, de acum, ea nu mai are timp să fie adoptată cu mai puțin de un an față de data alegerilor de anul viitor, conform Comisiei de la Veneția. Ceea ce face ca greva japoneză a liberalilor să nu fie mai mult decît praf în ochii alegătorilor.

sursa: inpolitics.ro

Adpres.ro : Adpres Media – Grup Media Target : contact@adpres.ro

Publicitate


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *