Download http://bigtheme.net/joomla Free Templates Joomla! 3
Acasa / Buzz / Cazul Ştefănescu: Execuţia unui „capitalist“ român ! In nici un caz din banii confiscati de la el, nu s-a construit podul Grant cum unele ziare manipuleaza
Magazin Online
poza_stefanescu_0

Cazul Ştefănescu: Execuţia unui „capitalist“ român ! In nici un caz din banii confiscati de la el, nu s-a construit podul Grant cum unele ziare manipuleaza

Asculta Radio Online 

poza_stefanescu_0

Sfârşitul anilor ’70 şi începutul anilor ’80 au reprezentat pentru puterea comunistă o perioadă în care infracţiunile economice erau pedepsite chiar mai aspru decât violenţele sau crimele.

Oricât de cinstit era românul în perioada comunistă, tot i se lipea câte ceva de mână. Mai precis, cam toată lumea fura câte ceva. De la un porumb, o plasă cu mere, până la furtul la cântar şi  până la marile afaceri, cele de furt cu vagoane. La începutul anilor ’70, propaganda comunistă lăuda aportul oamenilor muncii la consolidarea societăţii multilateral dezvoltate. Erau premiaţi cei care puneau umărul la protejarea avutului obştesc, venerat de unii, sursă de venit pentru alţii.

Acţiunea „Fermitatea“

Asta a făcut ca la sfârşitul anilor ’70, autorităţile comuniste să descopere că începuseră să se formeze anumite grupări care deţineau controlul în anumite domenii. În special în sfera comerţului şi a activităţii economice. Tânăr locotenent în Miliţia Economică în 1978, fostul şef al Inspectoratului General al Poliţiei, generalul Costică Voicu îşi aminteşte de acţiunile de depistare a „elementelor“ care devalizau proprietatea socialistă.

Un prim pas în lupta cu afaceriştii a fost reorganizarea instituţiilor statului, dar şi a modului de abordare a situaţiilor create în perioada în care s-au dezvoltat grupurile infracţionale.

„Premergător cazului Ştefănescu şi evident altor cazuri care au urmat a fost perioada aceea de relaxare a intervenţiei organelor de miliţie, funcţiona un program cu evidente nuanţe politice de educare a oamenilor în altă modalitate decât aceea prin penitenciare. Acum, constatând eşecul unei asemenea măsuri şi dat fiind numărul foarte mare de infracţiuni săvârşite, a  fost gândit şi apoi pus în aplicare un program al Miliţiei care s-a numit «Fermitatea». Prin acesta se cerea organelor de miliţie să intervină atât pentru prevenirea micii criminalităţi, cât şi a marilor afaceri din economie. Vremea respectivă a fost legată de reorganizarea Direcţiei Miliţiei Economice. S-a profesionalizat atât aceasta, cât şi Direcţia de Anchete penale. Până atunci Miliţia Economică era apatică şi slab profesionalizată. Direcţia Miliţiei Economice a fost dezvoltată şi avea servicii specializate care acţionau pe cele mai sensibile domenii: industrie alimentară, comerţ, transporturi. Atunci se acţiona pe legea 18 din 1968, legată de controlul averilor, cum i se spunea în anii ’80, «ilicitul»“, îşi aminteşte generalul Costică Voicu.

Acţiunea cu nume de cod „Fermitatea“ nu a fost una de scurtă durată. Ea s-a întins pe câţiva ani şi a avut ca scop demascarea şi condamnarea celor care au avut curajul să se opună idealurilor socialiste.
„La vremea respectivă, anii ’77-’78 nu se punea problema lipsei de alimente. Se trăia bine. Piaţa era bine aprovizionată, dar prosperau şi afacerile. Aşa că marile afaceri s-au făcut pe sfera asta a bunurilor de larg consum. Adică pe băuturi alcoolice, carne şi preparate din carne, lapte şi produse lactate. În plus exista o reţea extrem de consolidată a unităţilor de desfacere cu amănuntul.

S-au obţinut informaţii referitoare la modul de viaţă exuberant al unor persoane din zona comerţului, a comerţului cu băuturi, carmangerii, a fost şi acţiunea PECO 81 când a fost destructurată o reţea care valorifica plusurile de petrol. Ca în cazul Ştefănescu. În loc de alcool era petrol“, explică generalul Voicu.
Prin cazul Gheorghe Ştefănescu, Miliţia a marcat prima mare acţiune de anihilare a celor care comiteau serioase infracţiuni economice. Era o trecere de la pedepsirea micilor găinari la afaceri de tip mafiot. „La un moment dat în dosarul ăsta al vinului erau vreo 300 de oameni care lucrau. Cazurile mărunte s-au dat la judeţe. Au fost aduşi şi procurori din alte judeţe la Bucureşti. S-au făcut expertize şi contraexpertize. Era primul mare megaproces al anilor ’70-’80“, mai spune Costică Voicu.

Dosarul „Vinul“

Gheorghe Ştefănescu a fost arestat în 1978. A urmat un proces care a durat trei ani. La 4 decembrie 1981, Ştefănescu a fost executat, iar dosarul „Vinul“ a intrat în istorie. Cazul a fost atât de mediatizat de presa comunistă, încât bucureştenii din zona Griviţei-Basarab cunoşteau întreaga istorie a depozitului de vinuri la care făceau cozi de zeci de minute în anii ’70. Mai mult, în 1984, cazul Ştefănescu a fost subiect de film: „Secretul lui Bachus“, cu Ştefan Mihăilescu Brăila în rolul principal. Un rol pe care cei care au anchetat dosarul „Vinul“ l-au considerat magistral. Practic, actorul a intrat în pielea gestionarului depozitului de vinuri. Un alt amănunt este că Gheorghe Ştefănescu nu era poreclit „Bachus“ şi nu i se spunea nici „Bumbescu“, ca în film. Apropiaţii îi spuneau „nea Gică“. Singurul lucru adevărat, care apare şi în pelicula lui Geo Saizescu şi Titus Popovici, este că, în ciuda bogăţiei strânse de-a lungul timpului, Gheorghe Ştefănescu avea un stil modest de viaţă.

Imediat după arestarea lui Gheorghe Ştefănescu au început şi poveştile. După ce a fost executat, au apărut tot felul de variante despre modul în care poliţia a reuşit să pună mâna pe el. „Treaba cu ofiţerul de securitate e folclor. Că voia vin pentru nuntă şi s-a stricat… că a fost prins cu eprubeta. Totul a plecat de la o tranzacţie cu aur. Noi aveam deja schema. Era totul desenat. Aurul a fost elementul declanşator să ajungem la el. Şocul a fost totuşi milionul de lei găsit la el. Aici a fost în faţa faptului împlinit. Nu a avut ce să mai facă. Celor care-l susţineau nici nu le venea să creadă ce s-a găsit la Ştefănescu. Un milion în 1978 era enorm. Plus case şi bijuterii“, mai spune Costică Voicu.

Mai mult, prinderea lui Ştefănescu a venit în urma unei informaţii din zona bişniţarilor. „Una din informaţiile care duceau spre Ştefănescu era legată de faptul că el era preocupat de achiziţia de aur. Cumpăra bijuterii sub orice formă. Una dintre informaţiile primite la vremea respectivă se referea la faptul că Ştefănescu trebuia să cumpere de la un bişniţar o mare cantitate de aur. S-a realizat flagrantul undeva, în apropierea depozitului lui de vinuri. Era vorba de câteva lănţişoare. În urma percheziţiei atât acasă, cât şi la locul de muncă a venit bomba. A fost meritul colegului meu Constantin Salitră. El a venit cu informaţia: «Domnul Ştefănescu va cumpăra aur. Ce facem? Îi facem flagrantul sau nu?». Şi l-au făcut, că era o ocazie să pună mâna pe el“, relatează Voicu.

Fiind şi primul mare caz de fraudă economică, anchetatorii vedeau în Ştefănescu un adevărat mafiot. „Gruparea Ştefănescu era una ermetică, de tip familial, constituită mafiot. Cu puternice încrengături şi în sus, şi în lateral. În sus ca să se acopere prin corupţie şi în lateral erau furnizorul şi cel care transporta marfa. Modalităţile de investire erau: aur, valută, obligaţiuni CEC. El acţiona direct. Ştefănescu era tipul mafiotului tradiţional. Cu o anumită cultură a banului. O avariţie din asta totală. Îl avea pe primul secretar la mână. Nu mai vorbesc de directori şi directoraşi. Ăia veneau să-şi ia tainul. Pe final refuzau să mai ia tainul, că era prea mare. El dicta. La comandantul poliţiei locale nu avea el treabă. Fiecare trecea şi îşi lua darul. Era bidonul de vin, nici nu se punea problema de bani la nivelul ăsta. Bani ştia el cui să-i dea. Era un tip foarte calculat. Ştia care-i preţul fiecăruia. El era jupânul total“, îl caracterizează Voicu pe Gheorghe Ştefănescu.

Adevăratul secret al lui „Bachus“

Începute în 1978, procesele penale împotriva lui Ştefănescu au durat până în 1980. Atunci a fost dată şi sentinţa de pedeapsă cu moartea, la 26 aprilie 1980. Executarea a avut loc după mai bine de un an şi jumătate, după ce familia lui Ştefănescu a încercat să obţină strămutarea pedepsei capitale în închisoare pe viaţă. Eforturile au fost zadarnice. Oricum, dosarul era unul care era cunoscut chiar de Nicolae Ceauşescu. „A doua sau a treia zi de la prinderea lui Ştefănescu a fost informat Ceauşescu. Toată acţiunea a fost coordonată direct de generalul Nuţă. Fostul şef al Inspectoratului General de Miliţie. Îmi aduc aminte că o noapte întreagă am bătut la maşină seriile bancnotelor de dolari şi de obligaţiuni CEC. Ne aduceam soţiile de acasă, care erau dactilografe să ne ajute. Erau seriile de pe sutele de dolari, kilometrice“, a mai spus Gică Voicu.

Pentru cei care ar citi acum sentinţa de trimitere a lui Ştefănescu în faţa plutonului de execuţie, lectura ar fi una amuzantă. Iată cum era motivată pedeapsa cu moartea în dosarul 546/ 1980: „Sfidând cu luciditate pe cei din jur, element afacerist, avid după câştiguri nemuncite, dornic de înavuţire şi trai uşor, inculpatul Ştefănescu Gheorghe, încălcând cu cinism şi premeditare legile ţării, a sustras treptat din avutul celor ce muncesc sume mari de bani, încercând prin aceasta să slăbească eforturile pentru consolidarea şi dezvoltarea societăţii socialiste. Acţionând fără jenă, pentru organizarea marilor afaceri şi ascunzând averi mari, manifestându-se ca un capitalist, care nu are nimic în comun cu societatea noastră, urmează ca instanţa, pentru infracţiunea de delapidare cu consecinţe deosebit de grave, pentru avuţia ţării, să aplice inculpatului Ştefănescu Gheorghe pedeapsa cu moartea şi confiscarea averii“.
După condamnarea lui Ştefănescu, fiii lui, Mircea şi Gabi, au fost închişi pentru complicitate alături de tatăl lor. Amândoi au murit la câţiva ani după ce au fost eliberaţi. Un amănunt important în dosarul „Vinul“ este că Ştefănescu nu şi-a câştigat averea din contrafacerea vinului cu pastile. Secretul lui era unul pur economic. A furat cu vagoanele.

Istoria podului Grant

Podul Grant este un pod pentru șosea și tramvai din București. A fost inaugurat în 1910, fiind realizat în întregime din metal. Acest pod a fost dărâmat și refăcut din beton la sfârșitul anilor ’70 și începutul anilor ’80. Asupra căii de rulare a podului s-au efectuat de atunci mai multe lucrări de reabilitare și întreținere. Pilonii podului inițial au rămas prezenți între liniile de cale ferată.

1

În forma actuală, podul unește cartierul Crângași de Strada Turda, trecând (de la Vest la Est) pe deasupra căii Giulești, căii ferate spreGara de Nord și căii Griviței. Podul are opt bretele de acces pentru cele două străzi care trec pe sub el. Pe pod circulă linia de tramvai 41, care este prima linie de metrou ușor din București.

2

Numele podului vine de la Effingham Grant, secretar al consulatului Regatului Unit la București în prima jumătate a secolului al XIX-lea.[1]Podul Grant este unul din simbolurile clubului de fotbal Rapid București, al cărui stadion este plasat lângă una din bretelele de acces.

3

A fost una dintre emblemele Bucureştiului în perioada interbelică. Dat în folosinţă în urmă cu 102 ani, mai exact în 1909, Podul Grant a suferit de-a lungul vremii o serie de modificări considerabile. Din vechea construcţie a rămas în picioare un zid ce se încăpăţânează să reziste trecerii timpului.

4

Aşa cum reiese din cartea “Construcţii pentru transporturi în România 1881-1981″ (autori D. Iordănescu şi C. Georgescu), în 1909, când a fost dat în folosinţă, podul avea structură metalică.  Ulterior, în anii 1933, 1939 şi 1967, a suferit mai multe modificări pentru a se lărgi partea carosabilă.

5

Odată cu trecerea timpului, bătrânul pod Grant a devenit nesatisfăcător pentru cerinţele traficului rutier din ce în ce mai intens. Astfel, în anul 1979, a început construirea noului pod Grant, lucrare care a fost dată integral în folosinţă în anul 1982.Numele podului provine de la un englez, Effingham Grant, sosit în Ţara Românească la începutul secolului al XIX-lea, ca secretar al Consulatului Britanic la Bucureşti.

În 1850, el s-a căsătorit cu Zoe Racoviţă, nepoata Zincăi Golescu. Fiul acestuia, inginerul Robert E. Grant, s-a însurat, în 1885, cu Zoe, cea mai mare fiică a boierului Ion Bălăceanu. Urmaşii lor au parcelat şi au vândut terenuri de construcţie situate între şoseaua Crângaşi şi Manufactura Belvedere. Astfel, aici a luat naştere cartierul Grant. În 1909, podul preia numele cartierului pe care-l deservea.

In anul 1983 se realizeaza prima linie de tramvai pe Podul Grant si se introduce vagonul cu doua posturi de comanda si usi pe ambele parti

surse : Historia.ro | Abecedar-ul.blogspot.ro | Wikipedia.org

Publicitate


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *