duminică 27 mai 2018 6:36 am
Download http://bigtheme.net/joomla Free Templates Joomla! 3
Acasa / Video / Festivalul Ceau, Cinema! invită filme în Competiția 2018
Adpres Market

Festivalul Ceau, Cinema! invită filme în Competiția 2018

Adpres Radio - Statii Radio Online  

Ajuns la cea de-a 5-a ediţie, Festivalul Ceau, Cinema! de la Timişoara lansează apelul la înscriere în secţiunea competiţională internaţională, dedicată filmelor europene de lungmetraj de ficţiune, documentar sau animaţie.


Sunt vizate filme din 2017 sau 2018, din ţările cu minorităţi tradiţionale în regiunea Banatului. Selecţionerul Competiţiei este criticul de film Ionuţ Mareş.

Competiția Ceau, Cinema! oferă un cadru de exprimare cineaștilor din țările cu minorități tradiționale în regiunea Banatului: Armenia, Austria, Bulgaria, Cehia, Croația, Germania, Israel, Italia, Polonia, Republica Moldova, România, Rusia, Serbia, Slovacia, Slovenia, Turcia, Ucraina, Ungaria.

În cazul coproducțiilor, sunt acceptate doar filmele al căror coproducător majoritar provine dintr-o țară din lista menționată.

În mod tradițional, secțiunea competițională își propune să reflecte diversitatea cinematografiei europene de autor, printr-o selecție de filme originale și îndrăznețe.

Marele Premiu al Competiției Ceau, Cinema!, stabilit de un juriu format din trei personalități din lumea cinematografiei, este în valoare de 1.500 de euro și va fi oferit regizorului filmului câștigător. Se acordă de asemenea și Premiul Publicului, în valoare de 500 euro, exclusiv pentru un film din Competiție.

La fel ca la edițiile precedente, va fi acordat și un Trofeu Vitas România pentru film independent sau de început (primul sau al doilea film al unui regizor), în valoare de 1.000 de euro. Filmele din toate secțiunile festivalului sunt eligibile pentru acest premiu, care va fi decis de echipa Ceau, Cinema! și Vitas România.

Producătorii sau distribuitorii trebuie să completeze formularul de înscriere disponibil pe site-ul ceaucinema.ro, să trimită un link/screener cu filmul și un sinopsis la adresa festival@ceaucinema.ro.

Data limită de înscriere este 1 mai 2018!

Marele Premiu al Competiției 2017 a fost câștigat de coproducția italiano-austriacă „Mister Universo”, de Tizza Covi și Rainer Frimmel. Premiul Publicului a fost obținut de filmul bulgar „Slava”, de Kristina Grozeva și Petar Valchanov.

Juriul Competiției 2017 a fost format din producătorul Anamaria Antoci, actorul Alexandru Potocean și criticul de film Cătălin Olaru.

Trofeul Vitas România pentru film independent sau de început a fost câștigat de „Le ultime cose”, al regizoarei italiene Irene Dionisio.

Cea de-a 5-a ediție a Festivalului Ceau, Cinema! va avea loc în perioada 19-22 iulie 2018, la Timișoara și Gottlob (prima comună din România cu un cinematograf renovat) și va oferi proiecții, dezbateri, întâlniri cu oameni din lumea filmului și workshop-uri.

Mai multe detalii privind regulamentul Competiției, formularul de înscriere și FAQ se găsesc pe pagina de internet ceaucinema.ro sau pot fi solicitate la adresa de e-mail festival@ceaucinema.ro.

Festivalul de film Ceau, Cinema! este organizat de Asociația Marele Ecran și Asociația Pelicula Culturală.

Play TV Online
Adpres Games - Jocuri Anti Stres


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Social Media Auto Publish Powered By : XYZScripts.com