Download http://bigtheme.net/joomla Free Templates Joomla! 3
Acasa / News / TUPEU PÂNĂ LA CAPĂT Premierul, INCIDENT cu o jurnalistă Realitatea TV | „Nu prea plătiți și atuncea nu vin!”
Adpres Market
ponta1-e1433798947916

TUPEU PÂNĂ LA CAPĂT Premierul, INCIDENT cu o jurnalistă Realitatea TV | „Nu prea plătiți și atuncea nu vin!”

Adpres Radio - Statii Radio Online    

pontaPremierul Victor Ponta a atacat luni Realitatea TV, când o jurnalistă de la acest post îl întrebase cum vede un proiect privind anularea tezelor de doctorat declarate plagiat.

Vă prezentăm mai jos schimbul de replici dintre jurnalista Realitatea TV și Victor Ponta, care se afla la Palatul Parlamentului. După ce se lăudase că moțiunea de cenzură a PNL nu are nicio șansă să-i dărăme marți Guvernul, Ponta a fost întrebat:

Reporter: „Eu voiam să vă întreb. Domnul Puiu Hașotti, senator PNL, a propus ca lucrările de doctorat plagiate să fie nule de drept. Cum vi se pare această propunere?”

Victor Ponta: „Nu știu de ce credeți…M-a întrebat colega dumneavoastră mai devreme de un alt proiect de lege și eu trebuie să mă angajez consultant la Realitatea pe proiecte de legi.Doar că dumneavoastră nu prea plătiți și atuncea nu vin. De ce mă întrebați? Sunt 500 de parlamentari, nu conosc, e dreptul lor constituțional, fiecare să facă orice fel de propuneri.

Când vin la Guvern, Guvernul dă punct de vedere pozitiv sau negativ. Niciunul din proiectele de care mă întrebați de dimineața nu a venit încă la Guvern”, a răspuns premierul, vizibil iritat.

Aflat în studioul Realitatea TV, jurnalistul Claudiu Popa a reacționat la afirmația lui Ponta, afirmând că el își ia salariul în fiecare lună de la postul de știri, fără întârzieri.

Subiectul plagiatului este sensibil pentru Victor Ponta, acesta fiind acuzat că a copiat zeci de pagini în teza sa de doctorat.

Tot astăzi, Ponta fusese întrebat de proiectul finului său, deputatul Marius Manolache.

„Am foarte mulţi colegi, fiecare este major, nu trebuie să îmi ceară mie voie să facă ceva”.

Proiectul lui Manolache prevede ca judecătorii din completele de 5 de la Înalta Curte de Casație și Justiție să poată decide doar în favoarea inculpaţilor. Astfel, dacă un inculpat este achitat la apelul judecătorii nu ar mai putea să-i schimbe sentința.

Victor Ponta a mai atacat Realitatea TV în urmă cu peste două săptămâni. Într-o scrisoare transmisă liderilor PNL, Ponta îi înformează despre datoriile de peste 20 de milioane de euro ale Realitatea Media, firmă aflată în insolvență de patru ani.

Ponta subliniază că reprezentanții Realitatea TV s-ar fi lăudat că au protecția liberalilor. Astfel, premierul i-a întrebat pe liderii PNL dacă vor șterge datoriile Realitatea TV dacă ajung la guvernare.

Patronul Realitatea TV, Cozmin Gușă, a spus atunci că Victor Ponta a atacat postul de știri deoarece era disperat după arestarea lui Sorin Oprescu.

„Marea lui disperare este legată de scandalul Oprescu. Rețeaua Oprescu este o rețea pe care o să o descoperim probabil (…) dar ceea ce aud în aceste zile despre încregăturile din jurul lui Sorin Oprescu, a Primăriei, îmi arată mie niște cifre exorbitante, de neimaginat, care pot să hrănească o structură de partid din zona lui Ponta, și acele prezențe ale lui Sorin Oprescu mereu alături de Ponta și ale lui Ponta alături de Sorin Oprescu probabil că i-au generat acestă reacție de astăzi ca un mesaj pentru Sorin Oprescu că ar fi un apărător al său, deci Oprescu chiar acolo unde e să aibă grijă într-un fel despre ce ar spune despre Ponta și echipa sa”, a spus Gușă.

sursa: reportervirtual.ro

Adpres.ro : Adpres Media – Grup Media Target : contact@adpres.ro

Play TV Online
Adpres Games - Jocuri Anti Stres


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Social Media Auto Publish Powered By : XYZScripts.com