Actualitate

124.308 absolvenţi ai clasei a VIII-a, repartizaţi la liceele de stat

dyfashion.ro%20   kitunghii.ro   ideall.ro

124.308 absolvenţi ai clasei a VIII-a au fost repartizaţi în învăţământul liceal de stat, în prima etapă (anul școlar 2019-2020).

Ministerul Educaţiei Naţionale a publicat vineri, 12 iulie, ora 8:00, pe site-ul admitere.edu.ro, rezultatele repartizării computerizate în învăţământul liceal de stat a absolvenţilor clasei a VIII-a. 

Au fost repartizați 124.308 elevi în învățământul liceal de stat, dintre care:

– 67.803 în învățământul liceal – filiera teoretică;

– 40.909 în învățământul liceal – filiera tehnologică;

– 11.984 de elevi la specializări vocaţionale;

– 600 de elevi în învăţământul militar;

– 2.068 de elevi pe locurile speciale rezervate candidaţilor de etnie romă

– 944 de elevi în învățământul special.

În total, au fost completate 1.713.512 opțiuni, rezultând o medie de 15 opţiuni/elev.

188 de candidați au fost admiși cu media generală 10.

4.853 de elevi nu au fost repartizaţi, deoarece nu au completat suficiente opţiuni care să le permită încadrarea într-o unitate de învăţământ liceal. Aceştia vor intra în a doua etapă a repartizării (31 iulie – 1 august 2019), alături de absolvenții clasei a VIII-a care nu au participat în această etapă, nu s-au înscris sau nu au avut situația școlară încheiată înainte de această etapă.

Conform calendarului admiterii în învățământul liceal de stat, în perioada 15 – 18 iulie, candidații vor depune dosarele de înscriere la secretariatele liceelor în care au fost admiși. În zilele de 19, 22 și 23 iulie, comisia judeţeană de admitere va rezolva toate cazurile speciale apărute după etapa de repartizare computerizată, dar și situațiile candidaţilor care nu şi-au depus dosarele de înscriere în termen şi ale candidaților care nu au participat sau au participat, dar nu au fost repartizați computerizat.

The post 124.308 absolvenţi ai clasei a VIII-a, repartizaţi la liceele de stat appeared first on exclusivNEWS.ro.

Comment here