vineri 19 octombrie 2018 11:58 am
Download http://bigtheme.net/joomla Free Templates Joomla! 3
Acasa / Video / A doua venire a Ioanei Iacob în cinema
Adpres Market

A doua venire a Ioanei Iacob în cinema

AdpresFM - Radio Online Stations  
Pe Ioana Iacob nu o găsești pe facebook. Actrița din Timișoara recunoaște că e mai leneșă cu tehnica și acum nici nu-și mai face cont. Știe că și-ar pierde timpul citind ce zic unii, alții. Știe că s-ar putea să o influențeze, să o deprime, ok, poate să o și bucure. Mulți o ceartă: “Nu se poate. Ești actriță, trebuie să ai facebook”. A fost în multe situații în care oamenii auziseră de colegii ei, dar nu știau de ea, doar pentru că nu avea facebook. Totuși Ioana nu simte că a pierdut ceva pe plan profesional. Chiar dacă știe lumea de tine, tot trebuie să dai o probă, să faci ceva. Născută în 1980, este actriță la Teatrul German din Timișoara. În cinema, a apărut în două filme de Radu Gabrea (Cocoșul Decapitat, Mănuși Roșii). Dintr-un anumit punct de vedere, zice că e relativ necunoscută. Lucrul asta e pe cale să se schimbe. Ioana joacă rolul principal în noul film de Radu Jude, lansat ieri în cinematografe, așa că am întrebat-o despre toată experiența cu “Barbarii” – prescurtarea de la Îmi este indiferent că vom intra în istorie ca barbari (dacă l-ați scăpat, citiți și interviul cu Radu Jude despre film).

                                                              Fotografii de Silviu Ghetie

Lucian Mircu: Încep cu o întrebare, poate, clișeu. Cum te-ai pregătit pentru rol? Mă înteresează ca research, apoi pregătirea pentru filmări, mai ales ca ai avut mult text si greu?
Ioana Iacob: Citisem scenariul înainte de casting. Mi-l trimisese Radu să mă pot pregăti. De la început am fost curioasă de subiect, de personaj. Clar nu cunoșteam detaliile acelui eveniment (masacrul de la Odessa din 1941 n.n.), așa că am luat-o de-a fir a păr. Am zis, dacă eu pretind că scot cuvintele alea pe gură, ar trebui să fiu documentată și să îmi asum ce spun. Am citit exact ce spune personajul meu, studiile unor istorici: Denis Deletant, Raul Hilberg. Am încercat să le acopăr în timpul ăla pe care l-am avut între casting și filmări, care n-a fost scurt. Apoi am fost în permanentă legătură cu Radu, îmi trimitea filme, documentare. M-am pus pe text, văzând că e destul de stufos, ca să fie ultimul lucru care să-mi pună probleme la filmări. Am ajuns la București cu el învățat.


Ați făcut și repetiții înainte? De exemplu, cu Alexandru Dabija?
De obicei nu apuci să repeți așa mult înainte. Dar am avut vreo 2 săptămâni de repetiții înainte de filmări, la București. Cu Dabija am repetat și înainte, la Sibiu. Ne-am întâlnit acolo și am repetat toate scenele noastre. La București am trecut prin toate scenele cu Radu și ceilalți actorii. Pe majoritatea nu îi cunoșteam. Doar pe Dabija îl cunoșteam, cu care lucrasem în teatru ca regizor, de trei ori. Și acum ne-am întâlnit în filmul lui Radu ca parteneri. 
Și nu a fost un pic ciudat?
Nu. M-am raportat la el ca la orice partener de joc. A fost doar amuzant că ne-am întâlnit în postura asta. Chiar e un actor foarte bun. Mi-a plăcut în toate filmele lui Radu. E foarte viu.
Deci erai fană Radu Jude?
Da, îi văzusem toate filmele. Nu îl cunoșteam personal. La Timișoara ne-am cunoscut când a venit la Teatrul Național și a făcut două piese. Mergea mult la teatru și a venit la spectacolele noastre, la Teatrul German. Așa a ajuns să mă invite la casting.
Am avut usor senzatia de la filmele lui Woody Allen, în care și personajele feminine vorbesc ca el. Cum e sa joci parțial alter ego-ul lui Radu Jude? 
Radu zice: “nu-s eu”. De aia am și vrut să fie o femeie, să fie clar că nu e vorba despre mine (Ioana râde). 
Cât e și din Ioana în Mariana?

Este, să știi. Adică nu am avut de compus nu știu ce alt personaj. Sunt eu. Chiar am venit cu mine, cu firescul meu. Tot ce am încercat să fac a fost să gândesc ce spun, să îmi asum, să fie corect. Nu am avut de căutat în alte părți, alt personaj departe de mine. E destul de personal, cred. Așa l-am luat. 
Duelurile verbale cu Dabija sunt mișto. N-ai simțit in niciun moment ca e artificial textul?
Dacă e să o iei așa, te întreb: cine vorbește așa? E un text care curge la un anumit nivel, între niște oameni cu un background, care nu vorbesc despre lucruri mărunte. Dar mi se pare asumată chestia asta. Nu m-a deranjat deloc, nu am resimțit-o ca artificială. Sunt oameni care vorbesc așa. Mai ai discuții din astea.

Cum e sa lucrezi cu Jude? (citește și ce a zis Radu Jude de colaborarea cu Ioana Iacob)?
A fost o experiență extrem de bogată pentru mine. Și pe plan profesional și personal. Asta am mai spus-o dar, în fine, nu știu de câte ori poți spune altfel același lucru. E un om și un regizor generos. E foarte acolo. Și relaxat, și amuzant și cu un instinct extraordinar. Când lucram, simțea imediat când era bine, tonul scenei. Și eu eram de acord cu el. M-am simțit foarte în largul meu la filmări. Asta pentru că o făcea el să fie așa. A creat cumva acel environment ca să pot să merg înainte.  




E un rol în care mi s-a părut că ești all in. Te-a schimbat în vreun fel experiența?

Cred că am învățat multe despre cinema. Nu pot spune că sunt așa o cunoscătoare, dar (Radu Jude) are niște perspective interesante. Faptul că încearcă să deconstruiască genul ăsta de cinema magic. Ți se arată tot mecanismul: microfoane, vezi oamenii din spatele camerei, echipa, ca în teatru când vezi reflectoarele. Vrea să scoată în evidență faptul că trebuie să privim cu creierul, nu cu sufletul, să te lași furat de imagini și să nu fii atent de fapt la ce se spune și ce subiecte atinge filmul. Și pe parcurs, foarte multe personaje se uită direct în cameră.    
Mie mi-a plăcut scena cu monteuza Dana Bunescu, e foarte savuroasă. Mi se pare că sunt niște replici de la ea, exact cum vorbește Dana. 
Radu are grijă să nu-ți pună vorbe în gură, care nu sunt ale tale. 
A fost loc de improvizație?
Au fost tot felul de intervenții și din partea lui Jude care, cred că la fiecare scenă, mai venea cu câte o idee sau un text în plus. “Aruncă cu florile după ea”, a fost spontană. A fost loc de improvizație, de retușuri și de schimbări. E un organism viu, foarte normal și firesc așa. 

Apropo de organism, cum a fost să filmezi scenele de nuditate? Chiar dacă aici nuditatea nu este neapărat erotică.

În general nu am o problemă cu asta. Am fost protejați. S-a creat o atmosferă intimă. N-a fost niciun om care nu trebuia să fie acolo. Și nu mi s-a părut că a fost gratuit. Dacă mi s-ar fi părut, aș fi avut o problemă. Plus că în momentul când ai de jucat scena aia, care nu e chiar una simplă, uiți. Propria ta nuditate devine secundară. Te concentrezi să știi ce vorbești, alta-i miza. Nu ești atât de înghețat în propria ta nuditate, cel puțin așa a fost la mine. Dar sunt anumite situații în care nu ești așa confortabil cu asta. Bine, confortabil nu știu pentru cine poate fi.

Cel mai greu moment din experiența cu “Barbarii”? 
Poate procesul ăsta de documentare. A fost cel mai dur. M-am ocupat și de aceste crime ale istoriei și de Holocaust. La un moment dat, când te uiți toată ziua la asta, e destul de deprimant să vezi ce suntem în stare să ne facem și că s-ar putea repeta oricând, mai ales în contextul Europei de astăzi și al țărilor din jurul nostru. Mi se pare că e la limită totul. Te gândești că asta a fost demult. Pe dracu, poate oricând să se întoarcă. E înfricoșător. Poate au fost grele și primele zile de filmare, când nu cunoșteam echipa și am fost un pic crispată, până am intrat în flow. După aia a decurs totul minunat.
Și un moment frumos de la filmări?
Au fost multe. Scena aia când începe să plouă e una din preferatele mele. În scenariu nu trebuia să plouă și începusem să filmăm scena aia pe soare. La un moment dat a venit o mega-furtună. Fanfara cânta în ploaie. Ilinca (Belciu n.n., din echipa de producție) îi dirija. Totul a căpătat o notă suprarealistă…La un moment unul din figurație a zis: “Eu plec”. Eu aveam în text să-l întreb “De ce?”. Normal că era total inutil să-l întreb de ce pleacă când ploua în halul ăla. Știu că Radu tot timpul spunea: “nu vă opriți până nu spun stop, chiar dacă greșiți”. Am continuat și s-a improvizat. Nu știu cât am mai fi putut continua, dar la un moment dat a zis stop. A fost amuzantă scena și a păstrat-o. 




Actorii din Timișoara nu prea prind roluri in cinema (în film îi puteți vedea alături de Ioana și pe colegii ei, Claudia Ieremia, Ion Rizea, Rareș Honțu, Andrea Tokai). Ce ai vrea sa se întâmple în cariera ta dupa acest film?
Să mai am parte de proiecte din astea interesante. Îmi doresc să fac film. Am mai făcut, dar e când cum. Până acum a fost destul de rar filmul în viața mea. Nu aș renunța la teatru în nici un caz. Mi se pare important să le faci pe amândouă. Ca actor e un pic ciudat: nu tu inițiezi proiectele, prin natura meseriei tale. În “Barbari” am bifat toate elementele care mi le doream: am avut și un subiect despre care mi se pare important să vorbesc, un personaj interesant, un regizor extraordinar. Mai rar se adună toate. Asta e ideal: să lucrez cu oameni interesanți. Dar degeaba vrei să joci cutare rol, dacă nu ești distribuit.   
De ce iubești cinemaul?
Din interior, din punctul de vedere al actorului, îmi place foarte mult intimitatea pe care o crează cinemaul. Jocul actorului e redus. Când ai un cadru pe tine trebuie să fii foarte atent la ce se întâmplă în interiorul tău, inclusiv la ce te gândești, pentru că se vede tot. E ca o lupă. Cinemaul are puterea asta să transmită și un gând al actorului. Ceea ce în teatru e mai dificil, din cauza distanței, dar și acolo trebuie să fii atent să nu gândești paralel. E dualitatea asta între ce e afară și ce e înăuntrul tău. În film, trebuie să fii mai concentrat ca la teatru, pentru că nu filmezi cronologic. Presiunea e mare, pentru că sunt anumiți timpi pe care trebuie să îi respecți. E multă lume pe platou de care tre să ții cont. Sau ai o locație doar ziua aia. Trebuie să fii la un nivel când începi să filmezi, ceea ce te ține acolo, sus.  
Și ca spectator?
Ai o frântură de ceva foarte real pe de o parte, dar care poate fi și super-construit. E un amalgam de senzații și forțe care se adună, mult mai variat decât în teatru.
Cum e să te vezi acolo pe ecran?
Îngrozitor (râde. n.n.) Știu că pentru mulți actori e la fel. Nu-mi place să mă văd. La “Barbarii”, Jude mă chema la montaj. El după filmări, monta. Mă chema să îmi arate niște chestii, să vorbim. A fost foarte benefic. La început îmi venea să mă dau cu capul de pereți. După ce am depășit momentul, am început să mă uit obiectiv și m-am bucurat. Și filmul ăsta, l-am văzut de 3 ori, dar nu mai rezist să intru în sală la toate proiecțiile. Pentru că și observ tot felul de greșeli. În teatru nu am asta, nu mă văd (râde). 
În teatru, zicea și Sandu Dabija, mai poți schimba la următorul spectacol. În film, aia e!
Exact




De ce ar trebui să vină lumea la filmul vostru? Care, apropo, la Timișoara intră în două multiplexuri, o ocazie destul de rară.
În primul rând, cred că e important să vorbim de subiect. Și nu doar noi românii. Oricum, filmul trece peste granițe. Am avut experiențe la festivaluri din alte țări și oamenii mi-au zis că s-au regăsit. Exact același lucru se întâmplă și în țările lor. E și un regizor important. Apoi filmul e și amuzant, educativ, plus muzică, discuții intelectuale. E și nuditate. Mi se pare foarte bogat și deștept făcut. 

*
Produs de Ada Solomon, Îmi este indiferent dacă vom intra în istorie ca barbari a intrat în cinematografe din 28 septembrie. Fotografiile de mai sus sunt făcute de Silviu Ghetie și ne-au fost puse la dispoziție de Radu Jude (le mulțumim)

AdpresFM - Radio Online Stations  

Play TV Online
Adpres Games - Jocuri Anti Stres


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Social Media Auto Publish Powered By : XYZScripts.com