Actualitate

Accident teribil în Vâlcea. 12 persoane, rănite după ce un microbuz s-a răsturnat!

Autorităţile din judeţul Vâlcea sunt în alertă, după ce un microbuz în care se aflau 12 persoane s-a răsturnat, luni, pe DN 7, în localitatea Bujoreni. 

Cinci persoane au fost rănite în accidentul produs luni seară la Bujoreni, după ce microbuzul în care se aflau a fost lovit de un autotren, potrivit Inspectoratului de Poliţiei Judeţean (IPJ) Vâlcea.

Reprezentanţii ISU Vâlcea au precizat că toate cele cinci victime au fost transportate la spital, una dintre ele fiind în stare critică.

Din primele informaţii ale poliţiştilor, acest accident s-a produs pe DN7, în localitatea Bujoreni, microbuzul, care se deplasa din direcţia Sibiu – Râmnicu Vâlcea, fiind acroşat cu semiremorca de un Tir care venea din sens opus.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă a activat planul roşu de intervenţie, la locul acestui accident fiind trimise iniţial 12 ambulanţe (10 de la SAJ şi două de la SMURD). Planul roşu a fost dezactivat după aproximativ o jumătate de oră.

 

Articolul Accident teribil în Vâlcea. 12 persoane, rănite după ce un microbuz s-a răsturnat! apare prima dată în Cronica Romana.


Lasa comentariul tau...