Actualitate

Acord privind imigrația și taxele vamale între SUA și Mexic

Preşedintele Donald Trump a anunţat vineri că SUA şi Mexic au ajuns la un acord privind imigraţia şi, în consecinţă, ameninţarea sa de a impune taxe vamale începând de luni tuturor produselor importate din Mexic nu se va concretiza, informează sâmbătă AFP şi Reuters.

„Mă bucur să vă informez că SUA au ajuns la un acord semnat cu Mexicul. Tarifele vamale prevăzute să fie aplicate luni de SUA la adresa Mexicului sunt astfel suspendate pe termen nedefinit”, a anunţat pe Twitter şeful statului american.

„Mexicul, în schimb, a fost de acord să adopte măsuri ferme pentru a stopa mareea migraţiei ce traversează Mexicul spre frontiera noastră sudică. Acest lucru urmăreşte reducerea în mare măsură sau eliminarea imigraţiei ilegale provenind din Mexic şi având ca destinaţia SUA”, a adăugat liderul conservator de la Casa Albă.

La câteva minute distanţă, ministrul mexican al afacerilor externe Marcelo Ebrard, aflat la Washington pentru negocieri, a confirmat pe Twitter că SUA nu vor impune luni tarife vamale. El a mulţumit „tuturor persoanelor care ne-au ajutat să demonstrăm măreţia Mexicului”.

Negocierile bilaterale au fost iniţiate la începutul săptămânii la Departamentul de Stat şi s-au încheiat vineri seara cu o declaraţie comună.

Preşedintele Donald Trump, care a făcut din combaterea imigraţiei ilegale una din priorităţile sale, a anunţat recent că SUA vor aplica începând cu 10 iunie tarife vamale progresive pentru produsele mexicane, mergând de la 5% la 25% în perioada iunie-octombrie 2019, în cazul în care Mexicul nu adoptă măsuri eficiente de combatere a imigraţiei ilegale.

Articolul Acord privind imigrația și taxele vamale între SUA și Mexic apare prima dată în Cronica Romana.


LIKE:... Nu uita sa dai LIKE paginii noastre de Facebook Adpres Media daca ti-a placut acest articol, astfel intrand si in comunitatea noastra de cititori, fiind la curent cu toate noutatile care apar pe site. Toate acestea, simplu, la doar un singur Click distanta, apasand butonul de jos...





Lasă un răspuns - parerea ta conteaza...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Interzisa copierea sau modificarea continutului.