Actualitate

Afganistan: Surse. Regulile care ar putea fi impuse de talibani femeilor, provoaca teama in randul populatiei.

Zabihullah Mujahid, purtătorul de cuvânt al talibanilor, în prima conferință de presă de la preluarea puterii la Kabul a  încercat să prezinte o față umană a noii guvernări, garantând că nimeni nu va fi interogat sau urmărit, că presa va fi liberă, iar femeile vor fi respectate în limitele legii Sharia.

Liderii talibani au cerut conducătorilor religioși din unele regiuni cucerite să întocmească liste cu numele fetelor cu vârsta de peste 15 ani și văduvelor de peste 45 de ani în vederea căsătoririi cu luptătorii talibani.

Asociația Revoluționară a Femeilor din Afganistan (RAWA), fondată în 1977 în Kabul, a reamintit interdicțiile pe care femeile afgane le-au suferit sub regimul taliban între 1996 și 2001.

Care sunt interdicțiile care ar putea fi impuse femeilor în Afganistan

– Femeilor li se interzice să muncească în afara casei. Doar femeile  medici au dreptul să lucreze în unele spitale din Kabul.
– Femeilor le este interzisă în totalitate orice activitate în afara casei, cu excepția cazului în care sunt însoțite de “mahram” (cea mai apropiată rudă de sex masculin, fie că este tatăl, fratele sau soțul).
– Femeilor le este interzis să încheie orice fel de tranzacție comercială cu bărbați.
– Femeile nu au voie să fie tratate de medici bărbați.

– Femeilor le este interzis  de a studia în școli, universități sau în orice altă instituție de învățământ (talibanii au transformat școlile de fete în seminarii religioase).
– Femeile trebuie să poarte burqa care să le acopere din cap până în picioare.
– Femeile care nu se îmbracă conform regulilor talibane sau care nu sunt însoțite de “mahram” sunt biciuite.
– Femeile ale căror glezne pot fi văzute sunt biciuite în public.

– Femeile acuzate de relații extraconjugale sunt omorâte cu pietre în public.
– Femeilor le este interzis să se machieze. Nu au voie nici să-și vopsească unghiile, în caz contrar degetele le vor fi tăiate. Le este interzis să vorbească sau să dea mâna cu alți oameni în afară de “mahram”.
– Femeile nu au voie să râdă cu voce tare.
– Femeilor le este interzis să poarte tocuri înalte, care fac zgomot în timpul mersului (un bărbat nu poate auzi pașii unei femei).

– Femeile nu au voie să meargă cu taxiul fără să fie însoțite de “mahram”
– Femeilor le este interzisă prezența la radio, televiziune sau participarea la întruniri publice de orice fel. Este interzis ca femeile să facă sport sau să intre într-un centru sau club sportiv.
– Femeile nu au voie să meargă cu bicicleta sau motocicleta, nici măcar dacă sunt însoțite de “mahram”.
– Femeilor le este interzis să poarte haine colorate.

– Este interzisă întrunirea femeilor în scopuri recreative.
– Femeile nu au voie să spele haine în râuri sau piețe publice.
– Denumirile străzilor sau piețelor publice care conțin cuvântul “femeie” vor fi schimbate.
– Femeile nu au voie să privească de la balcoanele apartamentelor sau caselor lor. Ferestrele trebuie să fie închise și opace, pentru ca femeile să nu poată fi văzute din afara caselor lor.

– Croitorilor le este interzis să măsoare femeile și să le croiască haine.
– Accesul femeilor la toaletele publice este interzis.
– Este interzis ca femeile și bărbații să călătorească în același grup, grupurile fiind “doar de bărbați” sau “doar de femei”.
– Femeile nu au voie să poarte pantaloni evazați, chiar dacă sunt purtați sub burqa. Este interzisă fotografierea femeilor.

– Este interzisă tipărirea imaginilor cu femei în reviste și cărți, sau afișarea de postere pe pereții caselor și ai magazinelor.

Abonati-va la canalul Telegram Adpres Media pentru a primi toate stirile.

LIKE:... Nu uita sa dai LIKE paginii noastre de Facebook Adpres Media daca ti-a placut acest articol, astfel intrand si in comunitatea noastra de cititori, fiind la curent cu toate noutatile care apar pe site. Toate acestea, simplu, la doar un singur Click distanta, apasand butonul de jos...










Lasă un răspuns - parerea ta conteaza...

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Interzisa copierea sau modificarea continutului.