Sport

Alexander Zverev: Îl felicit pe Medvedev.

 Alexander Zverev (6 ATP) a fost învins de Daniil Medvedev (4 ATP), duminică, în finala turneului Masters Series din Shanghai, scor 4-6, 1-6, iar la finalul partidei a recunoscut superioritatea adversarului său.

Zverev consideră că Medvedev „e cel mai bun jucător din lume în acest moment”. Rusul a ajuns la al şaptelea titlu din carieră şi a şasea finală consecutivă disputată în circuitul ATP, după cele pierdute la Washington, Montreal, US Open şi cele câştigate la Cincinnati şi St. Petersburg.

„Îl felicit pe Daniil. Cred că e cel mai bun jucător din lume în acest moment. Este incredibil! Îți urez tot ce e mai bun. Șase finale la rând, poate faci nouă sau zece, mai sunt turnee în acest an. Ai progresat foarte mult în ultima perioadă și se vede asta. Vreau să îi mulțumesc echipei mele, au fost un an dificil, dar a fost alături de mine”, a spus Zverev, la ceremonia de premiere din Shanghai.

Medvedev nu a pierdut niciun set la Shanghai, învingându-i fără drept de apel pe Cameron Norrie, Vasek Pospisil, Fabio Fognini, Stefanos Tsitsipas şi Alexander Zverev. În urma triumfului de la Shanghai, rusul a fost recompensat cu un premiu în valoare de 1.374.995 de dolari şi 1000 de puncte ATP.

Pentru Zverev a fost a 18-a finală din carieră. În total, germanul a câștigat 11 dintre acestea, iar în 2019 s-a impus la turneul din Geneva.

Sursa: News 24 Romania.


LIKE:... Nu uita sa dai LIKE paginii noastre de Facebook Adpres Media daca ti-a placut acest articol, astfel intrand si in comunitatea noastra de cititori, fiind la curent cu toate noutatile care apar pe site. Toate acestea, simplu, la doar un singur Click distanta, apasand butonul de jos...

Comment here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Interzisa copierea sau modificarea continutului.