Actualitate

Ambasadorul Marii Britanii în SUA a demisionat după „scandalul Trump”

Ambasadorul Marii Britanii la Washington, Sir Kim Darroch, a demisionat în plin conflict diplomatic cu SUA.

Emisarul britanic la Washington a decis să demisioneze pentru a dezamorsa conflictul diplomatic fără precedent izbucnit între Marea Britanie și SUA.

Sir Kim Darroch a fost trecut pe o listă neagră de la Casa Albă, iar preşedintele american l-a jignit pe reţelele sociale după ce depeșele sale diplomatice secrete, în care îl cataloga pe Trump drept ”inept”, au fost scurse în presă.

Criticile la adresa lui Trump i-au adus ambasadorului britanic un statut de persona non grata la Washington. El a fost scos de Casa Albă de pe lista cu invitaţi la o cină a diplomaţilor, iar o discuţie a miniştrilor comerţului ai celor două ţări, la care urma să participe şi ambasadorul, a fost anulată.

În plus, Trump a criticat şi felul în care Theresa May a negociat Brexitul, pe care l-a caracterizat drept prostesc. Replica a venit de la ministrul britanic de Externe, care i-a transmis că declaraţiile sunt lipsite de respect şi greşite.

Premierul Theresa May și-a exprimat la rândul ei sprijinul pentru diplomat.

Analiştii politici din Regatul Unit susţin că tensiunile arată cât de problematică şi sensibilă a devenit relaţia dintre Londra şi Washington, mai ales după instalarea lui Trump la Casa Albă.

Articolul Ambasadorul Marii Britanii în SUA a demisionat după „scandalul Trump” apare prima dată în Cronica Romana.


LIKE:... Nu uita sa dai LIKE paginii noastre de Facebook Adpres Media daca ti-a placut acest articol, astfel intrand si in comunitatea noastra de cititori, fiind la curent cu toate noutatile care apar pe site. Toate acestea, simplu, la doar un singur Click distanta, apasand butonul de jos...

Comment here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Interzisa copierea sau modificarea continutului.