Life Style

Amenajarea holului: 10 opțiuni de design stilate

kitunghii.ro

Holul este prima încăpere pe care o văd cei care intră în casă și merită o atenție deosebită la amenajare, căci reprezintă o carte de vizită pentru locatari.

Un hol, ca orice altă cameră din locuința noastră, ar trebui să ne dea o senzație de confort. Desigur, vă puteți limita la un cuier și la un covor, însă este mult mai comod să aveți un sistem de stocare comod și compact, să optați pentru un decor frumos și original și să alegeți cu mare atenție culorile.

Amplasați în hol obiecte de decor precum tablouri cu mesaje inspirate, plante de interior, fotografii de familie, în așa fel veți vedea oamenii dragi de fiecare data când ajungeți acasă. Acest moment asigură un impact pozitiv asupra stării de spirit. Dar nu uitați: se recomandă ca toată locuința să fie decorata într-o nota comună, urmându-se, în mare parte, același design, adică stilul ales pentru hol trebuie sa fie în concordanță cu cel din întreaga locuință. Nu exista vreun stil anume recomandat pentru hol, acesta depinde de propriile gusturi și de spațiul de care dispuneți.

După cum puteți observa, există foarte multe idei și atâta vreme cât lucrează imaginația și creativitatea, se poate de decorat superb un hol în care să domnească confortul și buna dispoziție.

Pentru a vă veni în ajutor la amenajarea holului Dumneavoastră, am selectat câteva imagini interesante care v-ar putea inspira pentru amenajarea holului într-un mod fermecător, dar totodată și practic.

1. 

2.

3.

4.

5.

6.

7.

8.

9.

10.

Care idee v-a plăcut cel mai mult? Așteptăm cu nerăbdare comentariile Dumneavoastră!

The post Amenajarea holului: 10 opțiuni de design stilate appeared first on Fasingur.

pni.ro%20

Comment here