Actualitate

Amendaţi de Protecţia Consumatorilor pentru prejudicierea clienţilor

Comercianţii de lemne pentru foc de la marginea municipiului Constanţa sunt verificaţi de Protecţia Consumatorilor începând cu această săptămână, până în prezent efectuându-se controale la 11 operatori economici, soldate cu aplicarea a şase avertismente şi cinci amenzi în valoare totală de 12.000 de lei pentru diverse nereguli, a informat marţi conducerea Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor.

Potrivit şefului CJPC Constanţa, Horia Constantinescu, au fost amendaţi cinci dintre comercianţi, „dar care aveau mai multe puncte de lucru”, şi aplicate, până în prezent, în condiţiile în care controalele continuă, „şase avertismente, acolo unde existau doar deficiente de informare”, valoarea amenzilor fiind de 12.000 de lei, „majoritatea, sancţionaţi pentru comportament incorect în relaţia cu consumatorii”.

Clienţii erau induşi în eroare cu privire la cantitatea de lemne cumpărată.

„Le-a fost impusă implementarea unui sistem de măsurare a volumului de lemn, uşor de evaluat de către consumator. (…) Ceea ce era pretins ca metru ster era de fapt o unitate de măsură proprie fiecărui comerciant, introducând în eroare consumatorul. Mai ales cei care aleg această formă de încălzire, (…) mare parte dintre aceştia au posibilităţi financiare precare”, a spus Constantinescu, menţionând că alte nereguli constatate au fost neafişarea preţului şi a esenţei lemnelor.

Conform acestuia, acţiunea de control la comercianţii de lemne pentru foc va continua, în zilele următoare, şi în alte zone din judeţul Constanţa.

Sursa: News24.ro.


LIKE:... Nu uita sa dai LIKE paginii noastre de Facebook Adpres Media daca ti-a placut acest articol, astfel intrand si in comunitatea noastra de cititori, fiind la curent cu toate noutatile care apar pe site. Toate acestea, simplu, la doar un singur Click distanta, apasand butonul de jos...



Comment here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Interzisa copierea sau modificarea continutului.