Actualitate

Andrei Tinu repus în funcţie, după ce CAB a suspendat decizia de înlocuire a sa de la şefia Autorităţii pentru Cetăţenie

Andrei Tinu va exercita atribuţiile funcţiei de preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie, potrivit unei decizii a premierului Ludovic Orban, publicată marţi în Monitorul Oficial şi emisă după ce Curtea de Apel Bucureşti a dispus suspendarea unei decizii anterioare a prim-ministrului prin care Tinu a fost înlocuit de la conducerea ANC.

Tot prin decizia publicată marţi, Adriana-Elena Moţa a fost eliberată din funcţia de preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie.

Prin Hotărârea 6/2020 a Curţii de Apel Bucureşti s-a dispus suspendarea deciziei din 11 decembrie 2019 prin care premierul Ludovic Orban l-a eliberat pe Andrei Tinu din funcţia de preşedinte al ANC. Decizia CAB este una provizorie, până când se va judeca pe fond cererea lui Tinu de anulare a deciziei prim-ministrului, însă este executorie.

Sursa foto: luju.ro

Sursa: News24.ro.


LIKE:... Nu uita sa dai LIKE paginii noastre de Facebook Adpres Media daca ti-a placut acest articol, astfel intrand si in comunitatea noastra de cititori, fiind la curent cu toate noutatile care apar pe site. Toate acestea, simplu, la doar un singur Click distanta, apasand butonul de jos...

Comment here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Interzisa copierea sau modificarea continutului.