Actualitate

Atacatorul de la Paris intenționa să dea foc publicaţiei Charles Hebdo

atac paris

Tânărul pakistanez care a rănit grav săptămâna trecută cu lovituri de satâr două persoane în faţa fostului sediu al publicaţiei Charles Hebdo nu ştia că săptămânalul satiric se mutase într-un alt sediu, şi voia să dea foc birourilor redacţiei, a declarat marţi procurorul naţional pentru antiterorism, citat de Reuters, potrivit Agerpres.

Procurorul Jean-Francois Ricard a declarat într-o conferinţă de presă că poliţia a găsit asupra agresorului trei sticle cu solvent marca White Spirit, un produs inflamabil.

Atacatorul a acţionat sub o identitate falsă, iar o fotografie a paşaportului său găsită în telefonul său mobil arăta că el are 25 de ani, nu 18, aşa cum a spus prima dată, a afirmat procurorul francez, indicând că acesta se numeşte Zaheer Hassan Mahmoud şi este născut în Pakistan în anul 1995, nu în 2002, potrivit AFP.
Atacul a intervenit după ce publicaţia Charlie Hebdo a primit noi ameninţări în urma republicării la 2 septembrie a caricaturilor cu profetul Mohamed, înainte de deschiderea, la 10 noiembrie, a procesului complicilor autorilor atacurilor jihadiste din ianuarie 2015 de la Paris.


LIKE:... Nu uita sa dai LIKE paginii noastre de Facebook Adpres Media daca ti-a placut acest articol, astfel intrand si in comunitatea noastra de cititori, fiind la curent cu toate noutatile care apar pe site. Toate acestea, simplu, la doar un singur Click distanta, apasand butonul de jos...



Comment here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Interzisa copierea sau modificarea continutului.