Actualitate

Austria îl pune la punct pe Meleșcanu în cazul alocațiilor pentru copiii imigranților

Reducerea cuantumului alocațiilor pentru copiii imigranților, aplicată de la 1 ianuarie de Guvernul Austriei a generat critici din partea ministrului român de Externe, Teodor Meleșcanu, care însă a fost pus la punct rapid de către ministrul austriac al Familiei.

Astfel, Juliane Bogner-Strauss a transmis într-un comunicat că România, în calitatea de preşedinte al Consiliului Uniunii Europene, “ar fi normal să adopte poziţia unui coordonator onest şi să acţioneze cât mai neutru posibil”. 

România deţine Preşedinţia Consiliului UE de la 1 ianuarie 2019. 

“Indexarea aduce mai multă corectitudine. În acest caz nu este vorba de salariu sau de asigurări sociale. Toţi părinţii primesc acelaşi procentaj raportat la nivelul de trai şi toţi părinţii din UE, din Spaţiul economic european şi din Elveţia sunt trataţi egal”, a argumentat Bogner-Strauss.

Ministrul de Externe Teodor Meleșcanu a declarat duminică seară, la Digi 24, că indexarea alocațiilor copiilor nerezidenți ai muncitorilor din Austria este un caz clar de discriminare, iar Guvernul ia în considerare să se adreseze Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE).

„Pentru unii chiar s-au mărit alocațiile, pentru cei din Suedia, iar pentru alții s-au redus în funcție de veniturile din țara respectivă. Este un caz clar de discriminare, pentru că românii care locuiesc în Austria plătesc impozite și taxe ca orice alt cetățean. Ei contribuie la bugetul statului respectiv. Luăm în considerare posibilitate să ne adresăm Curții Europene de Justiție pe această temă”, a afirmat Teodor Meleșcanu la Digi 24.

Întrebat dacă Guvernul României se va adresa CJUE, ministrul de Externe a răspuns afirmativ.


LIKE:... Nu uita sa dai LIKE paginii noastre de Facebook Adpres Media daca ti-a placut acest articol, astfel intrand si in comunitatea noastra de cititori, fiind la curent cu toate noutatile care apar pe site. Toate acestea, simplu, la doar un singur Click distanta, apasand butonul de jos...









Lasă un răspuns - parerea ta conteaza...

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Interzisa copierea sau modificarea continutului.