Actualitate

Barna, după anunțul lui Stelian Ion: A prezent o variantă pe care o discutăm în această seară

kitunghii.ro

Președintele USR Dan Barna a declarat că partidul pe care îl conduce va avea o întâlnire în forul statutar, luni seara, pentru a discuta, printre altele, și despre propunerea deputatului Stelian Ion care ar vrea ca partidul să intre la guvernare.

„Colegii mei și colegul meu, domnul Stelian Ion, a prezentat un scenariu și o propunere de variantă pe care să o putem discuta în această seară”, a afirmat Dan Barna, luni, la Digi 24.

Dan Barna a adăugat că, în cadrul ședinței de luni seară a Comitetului Politic al formațiunii, vor fi agreate și condițiile puse de partid pe care liderul USR le va discuta marți cu Klaus Iohannis, la consultările de la Cotroceni.

„După cum eu am anunțat în această dimineață, în această seară o să am o discuție cu lideri din teritoriu ai partidului, tocmai pentru a agrea cumva condițiile pe care le voi discuta mâine (marți – n.r.) cu președintele Iohannis la a doua rundă de consultări de la Cotroceni. Sunt condițiile pe care noi le-am prezentat și le-am susținut în spațiul public de mai bine de un an de zile”, a conchis Barna.

Liderul deputaților USR, Stelian Ion, a declarat, pentru MEDIAFAX, că a propus, în cadrul unor discuții interne din partid, intrarea la guvernare și solicitarea portofoliului Justiției. Decizia privind condițiile pe care le va cere USR pentru susținerea unui nou Guvern va fi luată luni seară.

„Cred că ar trebui să fim în miezul problemei și să veghem mai departe la respectarea legii și la îndeplinirea obligațiilor asumate față de UE. Este un minister cheie în acest guvern și pe partea de luptă pentru apărarea justiției, USR a fost vioara întâi și s-ar potrivi foarte bine. Sunt argumente pro și contra”, a afirmat Stelian Ion, luni, pentru MEDIAFAX.

Acesta a spus că nu își dorește să conducă Ministerul Justiției, fiind dedicat deja candidaturii sale pentru Primăria Constanța.

Sursa: News 24 Romania.

pni.ro%20

Comment here