Actualitate

Bistriţa-Năsăud: Dosar pentru tentativă de omor deschis în urma bătăii dintre doi ciobani

Doi ciobani din comuna Matei s-au agresat reciproc vineri, în urma unui conflict spontan, folosind o bâtă şi un briceag, în cauză fiind deschis un dosar penal pentru tentativă de omor, potrivit unei informări remise de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Bistriţa-Năsăud.

Ambii ciobani au ajuns la spital în urma rănilor suferite.

„În această după-masă, un bărbat de 42 de ani, din Matei, a sesizat prin SNUAU 112 faptul că a fost lovit cu o bâtă de un altul. La faţa locului, cu ocazia primelor cercetări efectuate, poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale au constatat faptul că la o stână de pe raza comunei Matei, între doi ciobani, ambii în vârstă de 42 de ani, din Matei, a izbucnit un conflict spontan. Cei doi s-au agresat reciproc, iar, la un moment dat, unul dintre aceştia, lovit fiind cu o bâtă, l-a înjunghiat pe celălalt cu un briceag, în zona abdomenului. Cei doi au fost transportaţi la spital”, a transmis IPJ Bistriţa-Năsăud vineri seara.

Poliţiştii au deschis dosar penal pentru tentativă la infracţiunea de omor, cazul fiind preluat de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud.

Sursa: News24.ro.


LIKE:... Nu uita sa dai LIKE paginii noastre de Facebook Adpres Media daca ti-a placut acest articol, astfel intrand si in comunitatea noastra de cititori, fiind la curent cu toate noutatile care apar pe site. Toate acestea, simplu, la doar un singur Click distanta, apasand butonul de jos...

Comment here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Interzisa copierea sau modificarea continutului.