Actualitate

Bulgăroaica Kristalina Gheorghieva iese din cursa pentru preşedinţia Consiliului European

dyfashion.ro%20   kitunghii.ro   ideall.ro

Candidata Bulgariei, Kristalina Gheorghieva, este în afara cursei pentru preşedinţia Consiliului European, a anunţat luni la prânz premierul bulgar Boiko Borisov, după negocieri maraton între liderii UE cu privire la repartizarea funcţiilor de conducere la nivelul blocului comunitar, potrivit Reuters.

”Liberalii nu cedează în această privinţă. De aceea nu există nicio decizie”, a spus Borisov despre candidatura Kristalinei Gheorghieva la funcţia de preşedinte al Consiliului European, dar a adăugat că Italia şi statele membre ale Grupului de la Visegrad (Republica Cehă, Ungaria, Polonia şi Slovacia) o propun acum pe aceasta pentru funcţia de Înalt Reprezentant al UE pentru afaceri externe şi politica de securitate.

Premierul Boiko Borisov a declarat că preferă totuşi să susţină un candidat al Bulgariei pentru o funcţie în noul executiv al UE. ”Ce este mai important pentru noi – un comisar cu un portofoliu real sau un negociator de înalt nivel?”, a întrebat retoric el.

Articolul Bulgăroaica Kristalina Gheorghieva iese din cursa pentru preşedinţia Consiliului European apare prima dată în Cronica Romana.

Comment here