Actualitate

Casatorii intre persoane de acelasi sex: Camera Deputaților a respins propunerea legislativă privind parteneriatul civil.

Casatorii intre persoane de acelasi sex: Camera Deputaţilor a respins, marţi, propunerea legislativă privind parteneriatul civil, în calitate de cameră decizională. Au fost 229 voturi pentru respingerea proiectului, 57 împotrivă şi 6 abţineri.

Potrivit proiectului, era stabilit regimului juridic al parteneriatului civil, prin instituirea principiilor, a efectelor încheierii acestora, precum şi a procedurilor ce urmează a fi aplicate de organele competente în privinţa încheierii şi încetării parteneriatelor civile.

Liderul PNL Gabriel Andronache a precizat că în cadrul grupului sunt două opinii.

La dezbateri, deputatul PNL Daniel Gheorghe a susținut că parteneriatul civil este o instituție surogat care parazitează dreptul civil. Acesta a declarat că declinul Imperiului Roman are legătură cu relațiile dintre persoanele de același sex.

Parteneriatul civil a fost construit ca o formă de a păcăli societatea pentru căsătoriile între persoanele de același sex. Este o inițiativă care  subminează căsătoria și familia. Dar care sunt bazele? O să vă spun câteva lucruri interesante.

Pot să vă vorbesc despre declinul Imperiului Roman. Și declinul nu s-a produs din cauza invaziilor germanicilor ci datorită declinului moral. Și acest declin moral a fost oprit de creștinism prin familia creștină, prin valorile morale creștinea susținut Daniel Gheorghe.

USR PLUS este pentru parteneriatul civil

Hai să ne revenim, să fim în UE! De ce să fim codaşii Europei? Dacă vrem să creştem natalitatea, atunci vom reglementa şi parteneriatul civil. USR PLUS este pentru reglementarea parteneriatului civil, pentru că România trebuie să fie o ţară care se dezvoltăa spus Tulbure.

Ni se spune că natalitatea ar fi în pericol dacă nu adoptăm parteneriatul civil. Natalitatea este distrusă şi de acest concept prin care familia tradiţională este bagatelizată, lovită, distrusă în mod sistematic. Această iniţiativă are scopul de distrugere a familiei tradiţionale. Trebuie să păstrăm familia tradiţională, este copyright-ul nostrua declarat Coleşa.

Deputatul PSD Dumitru Coarnă a susţinut că acest proiect nu este prioritar.

Nu este prioritar pentru societatea românească o discuţie de acest tip. Din perspectivă religioasă, familia se întemeiază între un bărbat şi o femeie. Eu cred că trebuie să ne concentrăm pe principalele probleme: criza sanitarăa afirmat Coarnă.

Deputaţii au mai respins, marţi, alte şapte proiecte, printre care propunerea legislativă care prevede înfiinţarea Institutului de Politici Parlamentare, Parlamentarism şi Proceduri Legislative, sub coordonarea Parlamentului, sau cea care prevede crearea spaţiilor destinate colectării, depozitării şi evacuării separate pe fracţii a deşeurilor menajere, în clădirile cu mai multe locuinţe.



LIKE:... Nu uita sa dai LIKE paginii noastre de Facebook Adpres Media daca ti-a placut acest articol, astfel intrand si in comunitatea noastra de cititori, fiind la curent cu toate noutatile care apar pe site. Toate acestea, simplu, la doar un singur Click distanta, apasand butonul de jos...









Lasă un răspuns - parerea ta conteaza...

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Interzisa copierea sau modificarea continutului.