Actualitate

Cazul Adriana Fieraru. Eroare uriașă a polițiștilor. Tatăl a fost suspectul principal

Mărturii cu adevărat sfâșietoare făcute de tatăl Mihaelei Adriana Fieraru, fetița de 11 ani găsită moartă pe un câmp din județul Dâmbovița.

Tatăl îndurerat acuză autoritățile că au tratat cu delăsare cazul dispariției fiicei sale. Părintele copilei ucise afirmă, cu stupoare, că polițiștii l-au bănuit pe el de comiterea asasinatului, potrivit transparentnews.ro

În direct la „Sinteza zilei”, tatăl Adrianei Fieraru a povestit ce reacții au avut polițiștii în primele ore de la anunțul dispariției micuței. „De trei zile stau polițiștii la mine în curte. În loc să caute prin sat, pe la toți nenorociții, au stat la mine în curte. Credeau că eu sunt criminalul. Le-am dat voie, pentru că sunt nevinovat. Le-am zis să facă ce vor. Era să mor când am aflat că fata e moartă. Soția a plecat la spital, nici nu știe că este moartă. Nu i-am spus. De când mi-a luat fata, eu n-am dormit. Nici măcar juma’ de oră”.

În momentul de față, polițiștii au un suspect principal în persoana unui cetățean străin. Culmea, deși au discutat cu acesta, un olandez despre care se știe că a venit în țară cu numai câteva zile în urmă, oamenii legii l-au lăsat să plece, fără a-i impune vreo restricție. Neoficial, bărbatul olandez a și părăsit între România!

„Este deschis un dosar penal, cercetările se fac cu privire la infracţiunea de omor, lipsire de libertate şi, evident, nu excludem violul sau alte acte de agresiune sexuală”, a declarat procurorul de caz Mihai Dincă.

Lucian Ionescu

 


LIKE:... Nu uita sa dai LIKE paginii noastre de Facebook Adpres Media daca ti-a placut acest articol, astfel intrand si in comunitatea noastra de cititori, fiind la curent cu toate noutatile care apar pe site. Toate acestea, simplu, la doar un singur Click distanta, apasand butonul de jos...





Lasă un răspuns - parerea ta conteaza...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Adpres Media

Interzisa copierea sau modificarea continutului.