Actualitate

CCR respinge contestaţia lui Iohannis cu privire la legea bugetului de stat pe 2019

Preşedintele României a înregistrat un eşec la CCR. Judeăctorii i-au respins contestaţia cu privire la necunostituţionalitatea legii bugetului de stat. În schimb, Iohannis a acut câştig de cuază la contestaţia cu privire la legea care măreşte plafonul pentru deficitul bugetar.

Legea bugetului de stat pe 2019 este constituţională, aşa au decis miercuri, judecătorii CCR.

“În urma deliberărilor, Curtea Constituțională, cu majoritate de voturi, a respins, ca neîntemeiată, obiecția de neconstituționalitate şi a constatat că prevederile art.5 alin.(7), art.29 alin.(2) şi art.41 alin.(3) din Legea bugetului de stat pe anul 2019, precum şi a legii în ansamblul său, sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Decizia este definitivă și general obligatorie și se comunică Președintelui României“, se arată în comunicatul  CCR, remis exclusivNEWS.ro.

În schimb, CCR a admis obiecţia de neconstituționalitate a Legii pentru aprobarea plafoanelor unor
indicatori specificați în cadrul fiscal-bugetar pe anul 2019, obiecție formulată de
Președintele României.

“În urma deliberărilor, Curtea Constituțională, cu unanimitate de voturi, a admis obiecţia de neconstituționalitate şi a constatat că Legea pentru aprobarea plafoanelor unor indicatori specificați în cadrul fiscal-bugetar pe anul 2019 este neconstituţională, în ansamblul său. Decizia este definitivă și general obligatorie și se comunică Președintelui României, președinților celor două Camere ale Parlamentului și prim-ministrului”, mai precizează CCR.

Urmare a deciziei CCR, Klaus Iohannis fie promulgă legea bugetului de stat fie o retrimite la Parlament spre reexaminare.

Pentru a putea fi majorate alocaţiile copiilor, Guvernul trebuie să corecteze prin OUG, legea care prevede majorarea plafonului deficitului bugetar.


LIKE:... Nu uita sa dai LIKE paginii noastre de Facebook Adpres Media daca ti-a placut acest articol, astfel intrand si in comunitatea noastra de cititori, fiind la curent cu toate noutatile care apar pe site. Toate acestea, simplu, la doar un singur Click distanta, apasand butonul de jos...









Lasă un răspuns - parerea ta conteaza...

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Interzisa copierea sau modificarea continutului.