Life Style

Ce trebuie să faci dacă îți curge sânge din nas?

Ce trebuie să faci dacă îți curge sânge din nas?
Ce trebuie să faci dacă îți curge sânge din nas?

Ce trebuie să faci dacă îți curge sânge din nas? Dacă îţi curge sânge din nas nu trebuie să te întinzi pe spate, ci din contră să stai în picioare, cu capul aplecat.


Ce trebuie să faci dacă îți curge sânge din nas? Află şi alte lucruri despre sângerările nazale şi cum se opresc ele. De ce nu e bine să te întinzi la orizontală?

Când te întinzi pe spate, locul sângerării, adică nasul, este la acelaşi nivel cu inima, ceea ce înseamnă că este bine irigat, deci hemoragia este mai puternică. Dacă laşi şi capul pe spate, sângerarea poate părea că se opreşte, dar e numai o impresie. Într-adevăr îţi curge sânge mai puţin pe serveţel, dar numai pentru că mare parte din el se duce în jos, pe gât. Ţine cont că sângele înghiţit poate să irite stomacul provocând greaţă şi vărsături.

Cât despre mâna ridicată în sus, nu are nicio legătură cu sângerarea nazală.

Ce trebuie să faci dacă îți curge sânge din nas? Așa se opreşte corect sângerarea nazală

În primul rând rămâi în picioare sau aşază-te pe scaun şi ţine capul uşor aplecat spre în faţă, aşa încât sângele curs să iasă pe nară şi să nu ajungă în stomac.

Hemoragia nazală se opreşte ca orice altă hemoragie, adică apăsând pe locul respectiv.

Strânge nasul între degetul arătător şi cel mare, apăsând uşor. Bineînţeles că va trebui să respiri pe gură.

Dacă ai observat din care nară îţi curge sânge, poţi să apeşi numai pe partea respectivă. Între cinci şi zece minute ar trebui să apeşi pe locul sângerării, după care poţi să-ţi continui activitatea, având grijă ca în următoarele ore să nu-ţi sufli nasul, să nu te apleci şi, dacă se poate, să nu te întinzi la orizontală aşa încât capul să fie mereu mai sus de nivelul inimii.

Când trebuie să mergi la medic

Sângerările nazale sunt destul de frecvente şi în general nu necesită o atenţie deosebită.

Însă mergi la medic dacă hemoragia durează peste 20 de minute sau dacă apare după o lovitură la nas pentru că e posibil să fi suferit şi o fractură de piramidă nazală. Şi episoadele frecvente de sângerare ar trebui să te trimită la medic, conform unica.ro.

Ce trebuie să faci dacă îți curge sânge din nas? Cauzele sângerării nazale

Uneori nu există niciun motiv.

De cele mai multe ori cauza sângerării este o traumă – fie o lovitură puternică, fie o unghie care a ajuns din întâmplare prin nas.

Alte posibile motive: o răceală care te face să-ţi sufli nasul foarte des, o inflamaţie locală provocată de sinuzită sau rinita alergică, o mucoasă nazală foarte uscată din cauza aerului uscat.

Sângerarea nazală – sau epistaxisul, cum îi spun medicii – este frecventă la consumatorii de droguri care „prizează” pe nas.

Am spus că sângerările frecvente trebuie să te trimită la medic fiindcă în acest caz motivele pot fi mai grave. Anemia, hipertensiunea, insuficienţa cardiacă, problemele hematologice sau circulatorii, deficitul de vitamine sunt doar câteva din posibilele cauze ale sângerărilor nazale repetate.

Preluare realitatea.net


Lasa comentariul tau...