Actualitate

Cine îţi fură identitatea? Ai fost victimă sigură. Dezvăluiri incredibile

Facebook, şi-a îmbogăţit baza de date pentru recunoaştere facială destinată organelor de poliţie şi altor entităţi prin intermediul Facebook, YouTube, Venmo şi a altor platforme în ciuda interdicţiei folosirii datelor în acest scop, potrivit  transparentnews.ro

Săptămâna trecută, în urma unei investigații realizate de jurnațiștii de la New York Times a ieșit la iveală faptul că o companie din domeniul recunoaşterii faciale a colectat peste trei miliarde de imagini de pe reţele de socializare sau alte pagini online.

Acest lucru a fost posibil prin intermediul Clearview AI, un start-up fondat cu o finanţare iniţială din partea lui Peter Thiel, membru în consiliul de administraţie.

Fondatorul companiei a declarat că „Facebook ştie’” despre această practică de a extrage imagini de pe anumite site-uri.

Site-uri precum Twitter nu permit roboţilor de indexare să preia conţinutul media publicat pe platformele sale, însă acest fenomen se produce din cauza reglementărilor permisive şi inconsecvente referitoare la instrumentele bazate pe inteligenţă artificială. Chiar dacă sistemele de recunoaştere facială au fost interzise în cadrul administraţiei locale din San Francisco, nu există o astfel de restricţie la nivel federal.

„Este o demonstraţie îngrijorătoare a pericolelor pe care le presupune tehnologia pentru recunoaştere facială în zilele noastre şi a nevoii urgente a legiuitorilor de a sista imediat folosirea acestei practici în aplicarea legii”, a precizat Nathan Freed Wess, avocat în cadrul Uniunea pentru Libertăţi Civile din SUA (ACLU), într-o declaraţie transmisă prin e-mail.

„Poliţia nu ar trebui să aibă voie să ne ancheteze şi să ne pună sub învinuire folosind în mod secret o tehnologie nereglementată şi predispusă la erori oferită fără să fie testată de un start-up care a asamblat nesigur o bază de date de miliarde de imagini faciale ale unor americani obişnuiţi”, a mai spus Wessler.

Clearview susţine că foloseşte doar imagini disponibile în mod public (şi informaţii de profil care au fost la un moment dat făcute publice chiar dacă, între timp, persoana respectivă şi-a schimbat setările contului) şi că nu încalcă nicio reglementare.

Facebook a anunţat că va investiga modul în care această companie foloseşte datele colectate de reţeaua de socializare.

Reportera care a realizat investigaţia a testat chiar ea aplicaţia care a scos la iveală fotografii cu aceasta din urmă cu 10 ani. Chiar şi atunci când a avut faţa parţial acoperită, aplicaţia a depistat pe internet şapte imagini în care apărea ziarista.

Cu toate că actualii clienţi ai companiei sunt agenţii din domeniul aplicării legii, Clearview are în vedere planuri de a lucra cu ochelari de realitate augmentată şi dispozitive de purtat.

De asemenea, conducerea Facebook a recunoscut că strânge informaţii despre locul unde se află fiecare dintre utilizatorii săi, în permanenţă.

Oficialii grupului spun că toate acestea sunt din raţiuni de securitate şi în scopuri publicitare, și că nu contează dacă cei care folosesc platforma au activat sau nu geolocalizarea pe dispozitivele lor.

„Facebook recunoaşte”, a reacţionat Josh Hawley marţi, partajând un tweet al unei jurnaliste de la The Hill.

„Chiar dacă vă dezactivaţi opţiunea ‘position’, ei continuă să vă urmărească amplasamentul pentru a face bani (trimiţându-vă reclame)’, adaugă senatorul.

„Nu aveţi control asupra informaţiilor voastre personale. (…) De aceea Congresul trebuie să acţioneze”, mai spune el.

Lucian Ionescu

 


LIKE:... Nu uita sa dai LIKE paginii noastre de Facebook Adpres Media daca ti-a placut acest articol, astfel intrand si in comunitatea noastra de cititori, fiind la curent cu toate noutatile care apar pe site. Toate acestea, simplu, la doar un singur Click distanta, apasand butonul de jos...

Comment here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Interzisa copierea sau modificarea continutului.