Actualitate

Cine va câștiga alegerile europarlamentare? PSD și PNL împart, prin rotație, locul I în sondaje!

Mai sunt câteva zile până la alegerile europarlamentare şi nu avem un câştigător clar al scrutinului de duminică. PSD şi PNL împart locul I în sondajele de opinie, în funcţie de institutul care le realizează. Scorurile sunt apropiate şi probabil vom avea o imagine mai clară odată cu anunţarea primelor exit poll-uri, duminică seară, după închiderea urnelor.

Ultimele sondaje de opinie publicate la începutul lunii mai dau şi PSD, şi PNL câştigători la alegerile europarlamentare. Diferenţele sunt de la sub un procent până la câteva procente, dar, dacă ne uităm în ansamblu la ele, se anulează reciproc.

Cel mai bine se vede acest lucru în sondajul de pe site-ul Politico.eu, care agregă rezultatele sondajelor realizate de institutele din România.

Dacă în sondajul IMAS conduce PNL, cu 4 procente în faţa PSD, în sondajul CURS conduce PSD cu 7 procente înaintea PNL. Sondajul INSCOP le dă practic la egalitate, la fel ca şi Politico.eu, care face o medie între sondajele naţionale.

Toate sondajele aşază Alianţa USR-PLUS pe poziţia a treia, iar în continuare întâlnim aceeaşi situaţie ca la locurile 1-2: Pro România şi ALDE îşi dispută locurile 4-5.

Tot în funcţie de sondaj, PMP şi UDMR intră sau nu în Parlamentul European: cele două formaţiuni se află la limita pragului electoral de 5%, deasupra sau sub linie.

INSCOP

PSD 26,4%

PNL 26,1%

Alianța 2020 USR-PLUS 20,1%

Pro România 8,5%

ALDE 8,2%

UDMR 4%

PMP 3,5%

 

IMAS

PNL 25,6%

PSD 21,7%

Alianţa 2020 USR-PLUS 16,4%

ALDE 12,2%

Pro România 11,7%

UDMR 5,6%

PMP 5,6%

CURS

PSD 32%

PNL 25%

Alianța 2020 USR-PLUS 12%

ALDE 10%

Pro România 9%

PMP 5%

UDMR 5%

 
POLITICO.EU

PSD 27%

PNL 27%

Alianța 2020 USR-PLUS 15%

ALDE 9%

Pro România 8%

PMP 4%

UDMR 4%

Câte locuri ocupă fiecare partid în Parlamentul European

Politico.eu a făcut şi o proiecţie a numărului de locuri pe care le va ocupa fiecare partid în Parlamentul European, pe baza sondajelor agregate.

Potrivit algoritmului, România deţine 32 de locuri din cele 751 din Parlamentul European.

PSD va avea 9 europarlamentari, PNL 8, Alianţa USR-PLUS 7, ALDE 4, Pro România 4.

Articolul Cine va câștiga alegerile europarlamentare? PSD și PNL împart, prin rotație, locul I în sondaje! apare prima dată în Cronica Romana.


Lasa comentariul tau...