Actualitate

Ciorbea schimbă macazul. Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu privind votul din diaspora!

kitunghii.ro

Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu, marţi, cu privire la modul în care s-a desfăşurat procesul de votare în diaspora.

„Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu şi va solicita informaţii de la autorităţile implicate în legătură cu modul în care s-a desfăşurat votul în diaspora, cu ocazia alegerilor europarlamentare. Sesizarea din oficiu vizează posibila încălcare a art. 7 şi art. 36 din Constituţia României privind românii din străinătate şi dreptul de vot”, se precizează într-un comunicat al Avocatului Poporului, transmis Agerpres.

Art. 7 Constituţie

Românii din străinătate

Statul sprijină întărirea legăturilor cu românii din afara frontierelor ţării şi acţionează pentru păstrarea, dezvoltarea şi exprimarea identităţii lor etnice, culturale, lingvistice şi religioase, cu respectarea legislaţiei statului ai cărui cetăţeni sunt.

Art 36 Constituţie

Dreptul de vot

(1) Cetăţenii au drept de vot de la vârsta de 18 ani, împliniţi până în ziua alegerilor inclusiv.
(2) Nu au drept de vot debilii sau alienaţii mintal, puşi sub interdicţie, şi nici persoanele condamnate, prin hotărâre judecătorească definitivă, la pierderea drepturilor electorale.

Conform aceleiaşi surse, demersul a fost iniţiat după apariţia mai multor informaţii în presă cu privire la modul în care s-a desfăşurat procesul de vot în secţiile din diaspora, precum şi a unor petiţii primite de la persoane fizice prin care se solicita sesizarea din oficiu.

Avocatul Poporului anunţă că va solicita informaţii de la Ministerul Afacerilor Externe, Autoritatea Electorală Permanentă şi Ministerul de Interne, precum şi de la ambasadele României din statele în care s-au semnalat probleme în procesul de vot. De asemenea, vor fi solicitate puncte de vedere de la autorităţi în legătură cu măsurile necesare pentru a înlătura situaţiile similare în cazul viitoarelor alegeri, dar şi cu privire la oportunitatea introducerii votului prin corespondenţă şi a votului electronic, ca metode de creştere a eficienţei procedurii de exercitare a votului.

„În funcţie de informaţiile şi documentele puse la dispoziţie de autorităţile publice sesizate, Avocatul Poporului poate identifica, în ansamblu, împrejurările care au generat disfuncţionalităţile ce au condus la imposibilitatea exercitării dreptului la vot de către cetăţenii români aflaţi în străinătate. Scopul implicării Avocatului Poporului este acela de a determina dacă imposibilitatea exercitării dreptului de vot de către cetăţenii români din străinătate s-a datorat unor lacune în legislaţie şi/sau unor aplicări defectuoase ale legii de către autorităţile publice cu rol în asigurarea desfăşurării alegerilor şi de a propune remediile legale în vederea evitării, pe viitor, a repetării unor asemenea situaţii”, se menţionează în comunicat.

Avocatul Poporului precizează că va examina cadrul legislativ intern, jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi legislaţia europeană în materie electorală, iar dacă va constata lacune în legislaţie sau cazuri grave de nerespectare a legilor va întocmi un raport special care va fi prezentat Parlamentului, Guvernului şi preşedintelui României, în care va propune măsuri concrete pentru garantarea dreptului la vot al tuturor cetăţenilor români din străinătate.

Articolul Ciorbea schimbă macazul. Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu privind votul din diaspora! apare prima dată în Cronica Romana.

pni.ro%20

Comment here