Dezvaluiri

Cobaii Planetei. Greenpeace: România va deveni un cobai pentru tehnologii nucleare insuficient testate. Klaus Iohannis a fost de acord.

România vrea să crească producţia de energie cu reactoare nucleare de mici dimensiuni, de ultimă generaţie. Noua tehnologie a fost certificată anul trecut în Statele Unite. Ţara noastră ar urma să devină a doua din lume care o va implementa. Greenpeace reclamă că România va deveni astfel un cobai pentru tehnologii nucleare insuficient testate.

Anunţul utilizării noii tehnologii de producere a energiei, în România, a fost făcut după întâlnirea preşedintelui Klaus Ionannis cu John Kerry (foto), membru al Consiliului Naţional de Securitate a SUA, la Conferința ONU privind Schimbările Climatice.

12 noi reactoare modulare de mici dimensiuni ar urma să fie puse în funcţiune până în 2028. Vor funcţiona separat de Centrala Nucleară de la Cernavodă. Operatorul centralei a primit deja finanţare americană, de 1,2 milioane de dolari, pentru a identifica amplasamentul. Sunt vizate zone miniere unde se închid exploatările de cărbune care produc energie scumpă şi poluantă.

Tehnologia a fost dezvoltată de o corporaţie americană şi a obţinut certificarea anul trecut. România ar urma să devină a doua ţară din lume după Statele Unite care foloseşte noile reactoare nucleare. Ecologiştii Greenpeace critică iniţiativa şi reclamă că ţara noastră ar urma să devină un cobai pentru tehnologii nucleare insuficient testate.

Cele 12 reactoare modulare vor asigura aproximativ 10% din consumul de energie electrică a ţării, la costuri mai mici decât centralele pe cărbune. Acestea vor putea ajusta producţia, în funcţie de necesitatea sistemului energetic.

Abonati-va la canalul Telegram Adpres Media pentru a primi toate stirile.

LIKE:... Nu uita sa dai LIKE paginii noastre de Facebook Adpres Media daca ti-a placut acest articol, astfel intrand si in comunitatea noastra de cititori, fiind la curent cu toate noutatile care apar pe site. Toate acestea, simplu, la doar un singur Click distanta, apasand butonul de jos...










Lasă un răspuns - parerea ta conteaza...

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Interzisa copierea sau modificarea continutului.