Actualitate

Constanța: 12 primării date în judecată de Asociația Elevilor pentru că refuză să plătească burse

Asociația Elevilor din Constanța a anunțat miercuri că a dat în judecată 12 consilii locale din județ, pentru că refuză să plătească burse școlare.

Potrivit unui comunicat de presă al Asociației Elevilor din Constanța, 12 consilii locale din județ au fost chemate în judecată „ca urmare a lipsei de răspuns venită din partea autorităților la solicitările beneficiarilor primari ai educației”.

Acțiunile în instanță au fost depuse luni și marți și vizează nouă comune și trei orașe:

„În acest sens, reprezentanții AEC au depus luni și marți 12 cereri de chemare în judecată împotriva următoarelor UAT-uri: Comuna Cogealac, Comuna Crucea, Comuna Băneasa, Orașul Hârșova, Comuna Lipnița, Comuna Mihail Kogălniceanu, Comuna N. Bălcescu, Comuna Topalu, Municipiul Medgidia, Comuna Gârliciu, Comuna Dumbrăveni și Comuna Mereni”, au declarat reprezentanții Asociației Elevilor din Constanța.

Aceștia mai arată în comunicatul de presă că dreptul elevilor de a primi burse de merit, ajutor social, performanță sau studiu este prevăzut în Legea educației naționale, conform căreia consiliile locale au obligația de a adopta o hotărâre prin care să aprobe numărul și cuantumul fiecărei burse în parte, ulterior aprobării unui buget în acest sens.

Sursa: News24.ro.


LIKE:... Nu uita sa dai LIKE paginii noastre de Facebook Adpres Media daca ti-a placut acest articol, astfel intrand si in comunitatea noastra de cititori, fiind la curent cu toate noutatile care apar pe site. Toate acestea, simplu, la doar un singur Click distanta, apasand butonul de jos...



Comment here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Interzisa copierea sau modificarea continutului.