Sport

Crema sportului românesc, premiată la Gala Trofeelor Alexandrion 2019

Fundația Alexandrion a decernat joi seară, în cadrul Galei Trofeelor Alexandrion 2019, trofeele pentru cei mai buni sportivi români care au performat în anul 2018.

Gala Trofeelor Alexandrion 2019, prezentată de Radu Naum, alături de Elena Chiriac, a premiat sportivii români care au reuşit rezultate excepţionale în anul 2018.

Ana Maria Brânză Popescu, vicecampioană mondială la scrimă în 2018, a fort primul sportiv premiat în cadrul Galei Alexandrion.

Gianina Beleagă şi Ionela Cosmiuc au primit trofeul Alexandrion pentru titlul mondial obţinut în 2018 la canotaj dublu vâsle.

Nicolae Onică a for premiat pentru medalia de aur de la Europenele de Haltere dar şi bronzul mondial obţinut în 2018.

Trofeul Alexandrion Speranţa a fost acordat sportivelor Muscalu Nicoleta Angelica şi Pavel Antonia Mihaela pentru bronzul mondial obţinut la sărituri în apă.

Robert Glinţă a primit Trofeul Alexandrion pentru medalia de argint cucerită la Mondiale la 50 m spate.

Ovidiu Ionescu a fost premiat de Alexandrion pentru medalia de argint obţinută la Campionatul European de tenis de masă.

Arian Notreţu a fost premiat de Preşedintele Fundaţiei Alexandrion, Nawaf Salameh, cu premiul Trofeul Alexandrion Speranţa pentru titlul de campion naţional paralimpic la înot.

Mirel Rădoi a primit Trofeul Alexandrion pentru faptul că a reuşit să califice naţionala U21 la Campionatul European din 2019.

Ianis Hagi a primit Trofeul Alexandrion pentru că a fost desemnat cel mai bun tânăr fotbalist român din 2018. Fiul lui Hagi a declarat pe scenă, în momentul în care i s-a decernat trofeul, că el visează să devină cel mai bun jucător din lume şi să câştige Balonul de Aur.

Claudiu Borţeanu a fost premiat pentru faptul că în 2018  afost desemnat cel mai bun tănăr jucător din Liga a II -a de fotbal din România.

Loredana Toma, campioană europeană şi vicecampioană mondială, a primit Trofeul Alexandrion la categoria haltere.

Mihai Mihuţ a fost premiat de Alexandrion pentru medalia de aur cucerită la Europenele de lupte.

Simona Halep a fost premiată de Fundaţia Alexandrion pentru faptul că a cucerit în 2018, Roland Garros, primul său titlu de Grand Slam.

Marius Iovi, sportiv Invictus, fost militar rănit în Irak, a fost premiat cu Trofeul Alexandrion 2018.

Mircea Lucescu a primit Trofeul Alexandrion de excelenţă în sport pentru întreaga carieră.

A fost pentru al patrulea an consecutiv când Fundaţia Alexandrion decernează Trofeele Alexandrion pentru a premia performanţa în sportul românesc.

Distincțiile și recompensele financiare oferite în cadrul evenimentului sunt dedicate sportivilor care au obținut performanțe deosebite în 2018 și reprezintă singurul demers de acest fel organizat și susținut în totalitate de o entitate privată.

Trofeele Alexandrion sunt menite să răsplătească rezultatele excelente în sport, dar și să ajute sportivii să atragă atenția asupra nevoilor uriașe din acest domeniu, care necesită o implicare constantă și mai activă a statului, dar și a mediului privat.

Trofeele Alexandrion sunt acordate anual de către Fundația Alexandrion în urma consultării cu reprezentanții a peste 20 de redacții sportive din România, dar și a unor instituții publice abilitate. În alegerea câștigătorilor se ține cont de reușitele naționale și internațioanle ale sportivilor din anul care s-a încheiat.

Trofeele Alexandrion reprezintă un demers în premieră în România, ce face parte din strategia Fundaţiei de a sprijini excelența și performanța sportivă.


Lasa comentariul tau...