Life Style

Crezi că nu poți trece peste o despărțire? Iată 8 motive pentru care să apreciezi acea perioadă

kitunghii.ro

Despărțirile reprezintă unul dintre cele mai dificile momente dintr-o relație. Și spunem asta deoarece o despărțire poate apărea într-un moment cu adevărat neașteptat sau, dimpotrivă, chiar te așteptai să se întâmple asta.

Important este să realizezi faptul că uneori, relațiile pot ajunge la sfârșit din diferite motive, fie din cauza incompatibilității dintre parteneri, ei își doresc alte lucruri de la viață, implicit de la o relație, ori, în unele cazuri, a intervenit o a treia persoană. Un prim pas pe care îl poți face după o despărțire este să conștientizezi că este o alegere potrivită pentru tine. Fiecare relație pe care o avem reprezintă o experiență și trebuie să o apreciem așa cum este, fie ea bună sau rea.

Chiar dacă îți pare rău și încă mai ai sentimente pentru el, trebuie să înveți că acest moment este o ocazie pentru tine de a descoperi noi persoane, dar și să te concentrezi mult mai mult pe propria persoană. Iată ce poți face pentru a trece mult mai ușor peste o despărțire:

1. Acordă-ți timpul necesar pentru a te reface

Perioada de după o despărțire este destul de dificilă deoarece trebuie să accepți schimbarea din viața ta și faptul că partenerul nu va mai fi lângă tine. Chiar dacă poate fi un un proces dureros și lung, în această perioadă poți redescoperi anumite activități care îți făceau plăcere și care, odată cu relația, nu le mai făceai. Însă, cel mai important este să ai o perioadă în care să fii singură și să accepți despărțirea.

2. Nu te mai gândi la lucruri negative

După o despărțire, avem tendința de a ne gândi la motivele care au dus la acest lucru și la faptul că suntem singurii…

 

Citeste continuarea AICI

pni.ro%20

Comment here