Life Style

Cum se fierb ouăle de Paște. Trucuri pe care trebuie să le știi când vopsești ouăle

Paștele, cea mai veche și importantă sărbătoare a creștinătății, care a adus omenirii mântuire și speranță, este o zi în care românii se pregătesc cu multe bucate, își curăță casele și sufletele. Din bătrâni e lăsat ca seara, după ce oamenii revin în casele lor cu lumina sfântă, să ciocnească un ou roșu.

Trucuri pe care trebuie să le știi când vopsești ouăle

Legat de culoare, există o legendă cum că Maria, în timp ce Iisus Hristos era răstingnit pe cruce, a încercat să îi înduplece pe iudei cu un coș cu ouă. În schimb, ei au început să îl chinuie și mai tare. Plângând, Maria a pus coșul la picioarele lui Hristos, iar când ele s-au înroșit de la sângele care se scurgea pe picioarele Lui, i-a spus: „De acum să faceți și voi ouă roșii, în aducere aminte”.

 

Mai întâi, pentru a avea aceste ouă pe masă, trebuie pregătite. Ele se vopsesc în Joia Mare, numită și Joia Patimilor, iar dacă aceștea sunt înroșite atunci, nu se strică tot anul. Până la a le da culoare însă, ouăle trebuie fierbe ca la carte, pentru a ne asigura că țin până când le putem mânca.

Cum se fierb ouăle de Paște. Trucuri pe care trebuie să le știi când vopsești ouăle
Paștele, cea mai veche și importantă sărbătoare a creștinătății, care a adus omenirii mântuire și speranță, este o zi în care românii se pregătesc cu multe bucate, își curăță casele și sufletele

Cum se fierb ouăle de Paște

  1. Așează ouăle într-un singur strat într-o oală
  2. Nivelul apei trebuie să fie cu aproape trei centimetri desupra ouălor
  3. Acoperă oala cu un capac și adu-o la fierbere
  4. Când începe să fiarbă, îndepărtează oala de pe foc și las-o să stea
  5. Dacă vrei să nu fie prea tari, lasă-le să se odihnească în apă între unu și patru minute
  6. Dacă vrei să fie tari, lasă-le să stea în apă caldă între 15 și 17 minute
  7. Când ouăle s-au fiert așa cum îți dorești, scurge apa caldă din vasul în care au fiert
  8. Imediat acoperă-le cu apă rece și adaugă și câteva cuburi de gheață

Lasa comentariul tau...