Actualitate

Cutremur devastator. Peste 450 de răniţi şi 24 de persoane au murit

 

Peste 450 de răniţi şi zeci de persoane şi-au pierdut viaţa la cutremurul care a avut loc în Pakistan. Seismul s-a produs la ora 16.01 (14.01, ora României) a avut magnitudinea de 5.8 grade pe scara Richter şi a avut epicentrul la 22 de kilometri de Jhelum şi la 140 de kilometri de Muzaffarābād, potrivit transparentnews.ro

Cutremurul a fost unul de suprafaţă, acesta fiind și motivul pentru care s-au produs atâtea dezastre.

Cutremurul a doborât numeroase locuințe, în special la sate acolo unde casele erau vechi, a fisurat șosele în care au căzut mai multe autoturisme, trei poduri au fost avariate, dar și foarte mulți oameni au fost răniți după ce au fost prinși sub dărâmături sau și-au pierdut viața.

O estimare inițială efectuată de armată a arătat că 24 de persoane și-au pierdut viața, iar alte 450 au fost rănite.

Numeroase persoane au dormit sub cerul liber, în timp ce armata și zeci de echipe de intervenție au căutat toată noaptea persoane sub dărâmături.

Departamentul de comunicare al armatei din Pakistan a informat că au inceput reconstrucția unor rute foarte importante care au fost avariate în urma seismului

Operațiunile de salvare sunt în aceste momente în plină desfășurare, iar mai mulți oameni s-au întors la locuințele lor pentru a-și strânge bunurile și a evalua pagubele.

„Situaţia revine încet la normal, iar nivelul de panică în rândul populaţiei a scăzut, în ciuda unei replici care s-a produs în timpul nopţii”, a spus inspectorul general adjunct în cadrul poliţiei Sardar Gulfaraz Khan.

Lucian Ionescu


LIKE:... Nu uita sa dai LIKE paginii noastre de Facebook Adpres Media daca ti-a placut acest articol, astfel intrand si in comunitatea noastra de cititori, fiind la curent cu toate noutatile care apar pe site. Toate acestea, simplu, la doar un singur Click distanta, apasand butonul de jos...





Lasă un răspuns - parerea ta conteaza...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Adpres Media

Interzisa copierea sau modificarea continutului.