miercuri 17 octombrie 2018 5:51 am
Download http://bigtheme.net/joomla Free Templates Joomla! 3
Acasa / Buzz / Dacă privești un copil cu gândul că va înflori, el va începe să înflorească! Sfat pentru dascăli.
Adpres Market
concentrarea_pe_ce_face_bine_copilul

Dacă privești un copil cu gândul că va înflori, el va începe să înflorească! Sfat pentru dascăli.

AdpresFM - Radio Online Stations  

All for Romania
All for Romania – Stiri din Romania si Diaspora

Tu ce vezi când te uiți la grădina ta de flori în prag de primăvară, când încă nu este înflorită? Nu-i așa că poți să-ți imaginezi inflorescența? Nu-i așa că te vezi cu ochii minții între petele de culoare și valurile de parfum? Nu-i așa că o îngrijești cu gândul că va înflori?

 

De acest gând au nevoie și copiii din partea celor care îi îngrijesc. Mereu pozitiv și mereu optimist. Au nevoie de cineva care să se uite la ei, încă niște semințe, cu siguranța că vor înflori. De asta, de lumină și de apă au nevoie. Și ei vor începe să înflorească!

 

Acesta este crezul meu. A fost un mare Uau! când am citit că perspectiva mea, în calitate de mamă implicată, este și convingerea argumentată a unui specialist. Mary Beth Hewitt este expert în probleme de educație și coordonatotul programului Choices, dezvoltat pentru Wayne-Finger Lakes BOCES in Newark, New York. Programul este adresat dascălilor și tuturor celor care doresc să interacționeze eficient cu elevii cu probleme sociale, emoționale și de comportament.

 

Mary Beth Hewitt vorbește, în articolul pe care l-am citit și recitit de câteva ori, cu atâta bucurie, speranță și entuziasm, încât am hotărât să îl traduc, despre necesitatea perspectivei pozitive în modelarea comportamentelor copiilor. Mi-ar plăcea să știu că va ajunge sub ochii tuturor dascălilor, dar și ai părinților, pentru că ei sunt primii dascăli ai copiilor lor. Iată ce spune ea:

 

„De ce unii dintre dascăli reușesc în relația cu toți elevii și alții ajung să renunțe, pe parcurs, la unii dintre ei? Eu am convingerea că cei cu reușite se concentrează pe ceea ce face bine copilul, având o perspectivă optimistă. Acești educatori văd dincolo de problemă, concentrându-se pe soluție.

 

De multe ori, în timpul unei consultații, educatorii pot să-mi spună absolut tot ce face greșit un copil:

 

‘NICIODATĂ, nu stă cuminte în scaun!’

‘Vorbește MEREU!’

‘Nu-și îndeplinește NICIODATĂ sarcinile!’

 

Și, când întreb ce face bine copilul, se blochează. La fel, când îi întreb pe adulți ce nu îi place copilului să facă, răspunsul vine imediat: ‘Nu este interesat de citit, de premii’ etc. Iar, când le cer să-mi spună ce îi place copilului să facă, mă lovește aceeași grimasă blocată.

 

Nu mă înțelege greșit, și eu, la rândul meu, am purtat discuții cu consultanți în educație și le vorbeam și eu despre problemele de comportament ale elevilor mei. Este atât de la îndemână să vorbim despre probleme, pentru că ele sunt atât de evidente. Doar știți, roata care scârțâie mai tare este unsă cu ulei prima. Hai să recunoaștem, vezi imediat când un copil are o problemă de comportament. De asemenea, știi ce nu-i place unui copil pentru că acesta îți spune sau face remarci din care îți dai seama: ‘Nu mă interesează!’ sau ‘Asta e o prostie!’

 

Deși, într-un fel, este de ajutor să aflăm ce nu poate sau nu-i place să facă unui copil, să ne concentrăm atenția pe asta nu-l ajută câtuși de puțin. Putem să alegem. Ori rămânem blocați pe problemă, ori ne gândim la soluție. Să vorbim despre ce nu poate sau nu-i place unui copil nu ne ajută deloc să aflăm ce poate sau ce îi place să facă. Nici măcar un obiect nu se repară doar privindu-l și dacă ne plângem că s-a spart și nu mai are valoare.

 

Imaginează-ți că lucrezi cu un individ care întâmpină mari greutăți fizice, sau în a vorbi, a-și mișca membrele, chiar în a se deplasa. În condițiile acestea, stai în fața unui consultant și îi spui: ‘Nu știu ce să mă mai fac cu el. Nu-și îndeplinește NICIODATĂ sarcinile. Îmi întrerupe MEREU orele.’

 

Ți se pare ridicol, nu? Ce mi se pare mie cu totul interesant este că oamenii, atunci când interacționează cu persoane cu dizabilități, își mută automat atenția de la ce nu pot să facă pe ce pot să facă aceștia. O persoană cu paralizie cerebrală n-ar putea să vorbească, sau să-și coordoneze brațele, dar poate că ar putea să urmărească cu privirea. Ei bine, în situația aceasta, se dezvoltă un program care să o ajute în comunicare, bazându-se pe mișcările ochilor. Oamenii care lucrează cu astfel de dizabilități sunt forțați să se concentreze exclusiv pe ceea ce poate pacientul, în loc să se plângă de efectele dizabilității sale. De asemenea, se concentrează pe ceea ce ei (coordonatorii) pot să controleze.

 

Mai mult, aceștia fac demersuri să schimbe mediul care îl înconjoară pe pacient, astfel încât acesta să-i satisfacă nevoile, nu așteaptă ca pacientul să se poată adapta mediului.

 

Mulți au considerat această concentrare pe ceea ce poate un individ un reper și în educație. Dascălii s-ar putea raporta la fel la elevii cu probleme de învățare, comportamentale sau emoționale. Iar focusarea pe ceea ce face bine copilul este o perspectivă optimistă asupra situației.

 

Frumusețea este în ochii privitorului. La fel, și comportamentul urât.

 

Într-o zi, m-am dus să asist la o clasă a unei învățătoare în primul an. Înainte de începerea orelor, am discutat cu ea și mi-a spus că problema ei cea mai mare este un anume elev care nu ar vrea să facă nimic, care ar căuta în mod constant atenție, impertinent și sfidător. Psihologul școlii îi dăduse o listă de observare pe care ea să o completeze, dar nu avusese timp. M-a rugat să observ eu comportamentul elevului.

 

În primele 30 de minute, am văzut că a stat liniștit pe scaun, și-a îndeplinit sarcinile, a fost atent 29 din cele 30 de minute. Apoi, s-a dat jos de pe scaun ca să-și ascută creionul, i-a ținut partea unei colege, care era vizibil necăjită de alți colegi, spunându-le acestora: ‘Lăsați-o în pace. Nu-i amuzant.’ Le-am văzut pe ambele acțiuni pozitive ale elevului: ascuțirea creionului pentru a putea să lucreze mai departe și susținerea unui coleg de clasă adesea tachinat, ceea ce reprezintă un act de curaj.

 

De asemenea, am observat comportamentul învățătoarei. A stat în fața clasei, citind de pe o foaie, aceeași pe care elevii o aveau pe bănci. A adus mustrări mai multor elevi pentru un comportament în afara sarcinilor și nicio recunoaștere a unor comportamente pozitive. A emis 3 declarații de laudă pentru răspunsuri corecte și 7 mustrări pentru răspunsuri greșite. În mod surprinzător, 4 dintre mustrările pentru răspuns greșit au fost pentru un elev care a avut cel mai frumos comportament în raport cu ora de curs.

 

După ce elevii au părăsit clasa, am avut posibilitatea să vorbim. ‘Deci, ce părere ai?’, m-a întrebat. Gândindu-mă la comportamentul copilului în cauză într-un sens pozitiv, am întărit: ‘Acesta este comportamentul lui obișnuit?’ ‘Da’, mi-a replicat ea, ‘Adică, câteodată este mai rău de atât, dar, da acesta este un comportament obișnuit al lui. Ai văzut ce îngrozitor este? S-a oprit din sarcină, s-a dat jos de pe scaun și a țipat la alți colegi.’

 

Poate te întrebi cum se poate ca doi indivizi care observă același elev să aibă percepții atât de diferite. În vreme ce învățătoarea strângea probe pentru a-și întări convingerea că el este un copil cu probleme de comportament, eu căutam argumente pentru convingerea mea, că este ceva ce face bine acel copil. Ține de ideea pe care ne concentrăm atenția. Dacă ne focusăm pe negativ, negativul va crește. Dacă focusăm pe pozitiv, pozitivul va crește. Aceasta este diferența majoră între optimism și pesimism.

 

Revenind la consultația mea, mi-am dat seama că este necesar ca eu să-mi schimb perspectiva vizavi de ea. Să nu mă mai concentrez pe ce face greșit și să subliniez ce face bine. Recunosc, mi-ar fi fost mult mai ușor să punctez unde a greșit. Dar am știut că nu i-aș fi fost de niciun ajutor dacă i-aș fi subliniat punctele slabe, în vreme ce așteptam ca ea să învețe să-și concentreze atenția pe ce fac bine elevii ei.

 

Așadar mi-am mutat atenția pe ce a făcut bine:

 

1. A permis unui străin să observe ora ei de curs.

2. A cerut ajutor.

3. În primele 20 din cele 30 de minute, nu a punctat probleme, nici nu a făcut mustrări.

4. A dat și feedback pozitiv elevilor ei.

5. Avea toate materialele pregătite pentru ora de curs.

 

I-am spus: ‘Ție chiar îți pasă de copilul ăsta!’

 

‘Da’, mi-a răspuns. Și a continuat: ‘N-are casă și nici cine știe ce stabilitate în viața lui. Chiar vreau să facă lucrurile bine și sunt foarte îngrijorată în privința lui. Nu știu ce să fac. Simt că-l pierd. Nu fac altceva decât să țip la el.’

 

I-am spus: ‘Trebuie să-ți fie cumplit de greu să-ți pese atât și, totuși, să ai, ca singur instrument în a-i atrage atenția, țipătul.’

 

‘Îmi este!’, mi-a răspuns și a izbucnit în lacrimi. ‘Mi-ar plăcea să știu ce altceva pot să fac.’

 

Am întrebat-o: ‘Ți-ar plăcea să-ți dau câteva sugestii?’ Și mi-a răspuns afirmativ.

 

De aici, a fost foarte deschisă în a asculta observațiile mele în legătură cu ce observasem eu, că băiatul făcuse ceva bine. Acesta a fost începutul unei colaborări eficiente. Mai târziu, în acel an, am întâlnit-o din nou pe învățătoare și, de astă dată, ea strălucea. Acel băiat devenise elevul ei de aur!

 

Pentru că am ales să văd acest dascăl ca fiind implicat, deschis, grijuliu, receptiv, curajos și de bună credință, am vrut să îl ajut. Mă întreb oare dacă aș fi simțit să aleg să nu îl ajut, dacă l-aș fi văzut ca fiind negativist, rigid și dominator. Alegând perspectiva optimistă nu înseamnă că nu vezi problemele. Înseamnă că privești înspre ce poți să hrănești, cu scopul de a depăși acele probleme.”

(Mary Beth Hewitt, coordonatorul programului Choices)

 

 

Tu ce vezi când te uiți la grădina ta de flori în prag de primăvară, când încă nu este înflorită? Nu-i așa că poți să-ți imaginezi frumusețea? Nu-i așa că te vezi cu ochii minții între petele de culoare și valurile de parfum? Nu-i așa că o îngrijești cu gândul că va înflori?

 

De acest gând au nevoie și copiii din partea celor care îi îngrijesc. Mereu pozitiv și mereu optimist. Au nevoie de cineva care să se uite la ei, încă niște semințe, cu siguranța că vor înflori. De asta, de lumină și de apă au nevoie. Și ei vor începe să înflorească!

 

Acesta este crezul meu.

 

Articolul integral aici.

Sursa foto aici.

Dacă privești un copil cu gândul că va înflori, el va începe să înflorească! Sfat pentru dascăli.
Editor

AdpresFM - Radio Online Stations  

Play TV Online
Adpres Games - Jocuri Anti Stres


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Social Media Auto Publish Powered By : XYZScripts.com