Dezvaluiri

D’ale Justitiei: Membri achitaţi ai reţelei de traficanţi de minori din Ţăndărei dau statul în judecată. Cer 1,5 milioane de euro.

Statul român a fost dat în judecată de doi dintre membrii reţelei de traficanţi de minori din localitatea Ţăndărei, aceştia cerând despăgubiri în valoare de 1,5 milioane de euro, relatează Presshub.ro. Cei doi au fost achitaţi în decembrie 2019 după prescrierea faptelor.

Mai exact, Nelu Stoian cere despăgubiri de 1 milion de euro din cauză că a fost arestat şi apoi judecat 10 ani fără a fi condamnat. La rândul său, Ilie Radu cere despăgubiri civile de 500.000 de euro de la Ministerul de Finanţe, susţinând că a fost trimis în judecată de două ori pentru aceleaşi fapte.

Potrivit sursei citate, Stoian şi Radu au mai invocat şi condiţiile de detenţie pe durata arestului preventiv, afirmând că au avut parte de camere insalubre, fără cubajul necesar de aer în penitenciarele din Bucureşti şi Miercurea Ciuc, mâncarea nu era “conformă” şi că au fost nevoiţi să participe la 100 de şedinţe de judecată. Un alt motiv invocat de cei doi în demersul lor contra statului român este faptul că “reputaţia” lor a fost “lezată” în Ţăndărei.

Acest dosar a făcut mare vâlvă în 2010, când autorităţile judiciare române şi britanice au identificat peste 160 de copii de etnie romă duşi la cerşit în Marea Britanie. Cele două state au semnat un acord pentru constituirea unei echipe comune de investigaţii în vederea capturării traficanţilor, acţiunea respectivă derulându-se în Ţăndărei, Ialomiţa. Acţiunea, numită “Europa”, a inclus zeci de percheziţii domiciliare la care au participat şi ofiţeri din cadrul Metropolitan Police şi specialişti Europol.

Anchetatorii au declarat la acea vreme că membrii grupării infracţionale organizate recrutau minori de etnie romă, îi duceau ilegal în Marea Britanie, unde îi obligau să cerşească sau să comită infracţiuni stradale.

Racolarea minorilor se realiza din mediul comunităţilor rome sărace, membrii grupării ocupându-se de cazarea şi transportul acestora, procurarea documentelor de călătorie şi a banilor necesari, precum şi de organizarea şi supravegherea activităţii infracţionale din Marea Britanie şi gestionarea sumelor de bani obţinute din exploatarea victimelor.

La data de 23 decembrie 2019, cei 25 de inculpaţi din dosarul Ţăndărei au fost achitaţi definitiv de Curtea de Apel Târgu-Mureş deoarece s-au prescris faptele.



LIKE:... Nu uita sa dai LIKE paginii noastre de Facebook Adpres Media daca ti-a placut acest articol, astfel intrand si in comunitatea noastra de cititori, fiind la curent cu toate noutatile care apar pe site. Toate acestea, simplu, la doar un singur Click distanta, apasand butonul de jos...









Lasă un răspuns - parerea ta conteaza...

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Interzisa copierea sau modificarea continutului.