Actualitate

Din cauza pestei porcine africane, anul acesta, vânătoarea de mistreţi de la Balc nu se ţine

Directorul Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Bihor, dr. Remus Moţoc a declarat joi că tradiţionala vânătoare de mistreţi de pe domeniul cinegetic al lui Ion Ţiriac de la Balc nu va avea loc din cauza pestei porcine africane (PPA) din acest areal.

„Vânătoarea de la Balc nu poate avea loc anul acesta, deoarece ei nu au voie să organizeze vânătoare având fond afectat de pesta porcină africană. Ei ştiu acest lucru şi nici nu ne-au trimis vreo solicitare în acest sens. Fondul de vânătoare de acolo este între cele 10 focare la mistreţi din judeţul Bihor”, a declarat, pentru AGERPRES, dr. Remus Moţoc.

Potrivit conducerii DSVSA Bihor, în judeţ sunt şase focare active de PPA la porcul domestic, afectând localităţile Săcuieni şi Ciocaia din oraşul Săcuieni, localitatea Leş din comuna Nojorid şi localitatea Crestur din comuna Abrămuţ.

În ce priveşte evoluţia PPA la porcii mistreţi, nu au fost confirmate cazuri noi de evoluţie a bolii, numărul total al fondurilor de vânătoare afectate de PPA fiind de 10.

Sursa: News24.ro.


LIKE:... Nu uita sa dai LIKE paginii noastre de Facebook Adpres Media daca ti-a placut acest articol, astfel intrand si in comunitatea noastra de cititori, fiind la curent cu toate noutatile care apar pe site. Toate acestea, simplu, la doar un singur Click distanta, apasand butonul de jos...

Comment here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Interzisa copierea sau modificarea continutului.