Anchete

DNA. Urmarit Penal: Seful de la Permise Auto Teleorman plus alti doi ofiteri sunt anchetati de DNA pentru luare de mita. Seful de la permise auto a fost pus sub control judiciar.

Procurorii DNA au decis punerea sub control judiciar al şefului Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Teleorman. Alături de el sunt anchetaţi alţi doi ofiţeri.
Stelian Lupu – Foto – Agerpres

Biroul de Informare şi Relaţii Publice al DNA transmite că procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând cu data de 18 noiembrie 2021, faţă de inculpatul Stelian Lupu, ofiţer de poliţie, la data faptelor şef al Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (S.P.C.R.P.C.I.V) Teleorman, în sarcina căruia s-a reţinut comiterea a şapte infracţiuni de luare de mită.

Măsuri preventive faţă de alţi doi ofiţeri de poliţie din cadrul politiei Teleorman.
Cristian Velcea, ofiţer de poliţie, la data faptei şef al Compartimentului Permise de Conducere şi Examinări din cadrul S.P.C.R.P.C.I.V. Teleorman este cercetat în stare de arest la domiciliu, fiind acuzat de comiterea infracţiunii de luare de mită.

Cristian Daniel Eib, ofiţer de poliţie, la data faptelor şef al Compartimentului Înmatriculări Vehicule din cadrul S.P.C.R.P.C.I.V. Teleorman, este cercetat sub control judiciar, îfiind acuzat de cinci infracţiuni de luare de mită.

În perioada 2020 – august 2021, cei trei inculpaţi, în calităţile menţionate mai sus, ar fi primit direct sau prin intermediar, de la mai multe persoane, diferite sume de bani şi bunuri care nu li se cuveneau, în legătură cu îndeplinirea unor acte ce intrau în îndatoririle lor de serviciu, dintre care menţionăm: promovarea unor candidaţi la proba practică din cadrul examenului pentru obţinerea permisului de conducere, înmatricularea cu prioritate a unor autoturisme, a transmis DNA, potrivit adevărul.ro.

Abonati-va la canalul Telegram Adpres Media pentru a primi toate stirile.

LIKE:... Nu uita sa dai LIKE paginii noastre de Facebook Adpres Media daca ti-a placut acest articol, astfel intrand si in comunitatea noastra de cititori, fiind la curent cu toate noutatile care apar pe site. Toate acestea, simplu, la doar un singur Click distanta, apasand butonul de jos...










Lasă un răspuns - parerea ta conteaza...

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Interzisa copierea sau modificarea continutului.