Adpres Media

Cascada Bucias



Grup Plaja Corbu

perfect-tour.ro/ Perfect Tour

vivacredit.ro


Sanatate

Dr. Mahler, despre valul 4: Va fi greu. Octombrie va fi o lună care va duce către zece mii de cazuri.

Managerul Institutului de Pneumoftiziologie ”Marius Nasta” din Bucureşti, medicul Beatrice Mahler, a declarat că în valul patru al pandemie nu va fi mai ușor ca în celelalte.

“În vară credeam că o să fie mai bine, dar la cum percepem în acest moment creşterea numărului de cazuri, dar la cum se vede din partea unde suntem noi, cadrele medicale, modul în care sunt afectaţi pacienţii şi cazurile care ne vin la spital, nu cred că va fi mai bine în acest val, din contră, cred că nu vom avea exemplul Marii Britanii în care spitalele să nu fie atât de pline, în România va fi greu, va fi greu în spitale”, a afirmat Mahler, la Digi24, potrivit click.ro.

Întrebată în cât timp România va ajunge la zece mii de cazuri pe zi în acest ritm, Beatrice Mahler a răspuns: “Cred că la două săptămâni după ce începem şcolile ajungem să dublăm, dacă nu să triplăm această cifră şi cred că în octombrie, dacă nu înţelegem că trebuie să respectăm regulile şi să purtăm mască şi să revenim la regula care limitează transmiterea infecţiei, octombrie va fi o lună care va duce către zece mii de cazuri”.

Managerul Institutului de Pneumoftiziologie ”Marius Nasta” a constatat o severitate a manifestărilor şi o evoluţie mai rapidă către terapie intensivă a pacienţilor care se internează. “Atunci când vezi că tot mai mulţi tineri sunt bolnavi, în terapie intensivă avem şapte pacienţi, din cei şapte cinci sunt intubaţi, avem o severitate a manifestărilor, o evoluţie mult mai rapidă către terapie intensivă a pacienţilor care se internează. (…) Pentru o anumită categorie de pacienţi gravitatea formelor atunci când vorbim de tulpina Delta este mai mare”, a explicat Beatrice Mahler.


LIKE:... Nu uita sa dai LIKE paginii noastre de Facebook Adpres Media daca ti-a placut acest articol, astfel intrand si in comunitatea noastra de cititori, fiind la curent cu toate noutatile care apar pe site. Toate acestea, simplu, la doar un singur Click distanta, apasand butonul de jos...









Lasă un răspuns - parerea ta conteaza...

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Interzisa copierea sau modificarea continutului.