Actualitate

După ce au cerut vehement demiterea premierului Cîțu, cei din USR PLUS dau înapoi

mosteanu

Liderul deputaților USR PLUS Ionuț Moșteanu spune că „poate fi o variantă” ca Florin Cîțu să rămână premier, deși liderii USR PLUS au susținut până acum că nu mai are sprijin politic după ce l-a demis pe Vlad Voiculescu de la Ministerul Sănătății și au cerut înlocuirea lui. Declarația vine cu câteva ore înainte de o nouă ședință a coaliției care să rezolve criza iscată după revocarea lui Voiculescu.

„A fost o primă întâlnire după criza provocată de demiterea unilaterală a ministrului Vlad Voiculescu. Noi am cerut această întâlnire de miercuri, e bine că a fost și ieri. S-au făcut niște pași, înțeleg, în acea ședință. E foarte important să reașezăm această coaliție pe niște baze solide de colaborare loială și colegială între parteneri”, a spus Ionuț Moșteanu la Digi24.

De asemenea, el a precizat că la ședința USR PLUS de după întâlnirea coaliției s-a încercat idendificarea unor soluții pentru a merge mai departe.

„Repet, mergem mai departe doar dacă ne asigurăm că funcționăm împreună în această coaliție – toate partidele, toți membrii Executivului – și toți vâslesc în același ritm”, a spus Moșteanu.

Întrebat dacă cei din USR PLUS sunt dispuși să meargă mai departe cu Florin Cîțu premier, Moșteanu a răspuns: „Poate fi o variantă”.

„Dacă vedem că dânsul se așază din nou la masă și respectă – până la urmă despre asta e vorba, despre respect. Discutăm astăzi, vor fi din nou discuții la 16.00. Noi am intrat în povestea asta ca să facem niște reforme. Am auzit de multe ori cuvântul reformă din gura premierului Cîțu și chiar vrem să vedem și noi că chiar sprijină fiecare ministru, fiecare încercare de reformă, indiferent de culoarea politică a ministrului”, a spus Moșteanu.

 


LIKE:... Nu uita sa dai LIKE paginii noastre de Facebook Adpres Media daca ti-a placut acest articol, astfel intrand si in comunitatea noastra de cititori, fiind la curent cu toate noutatile care apar pe site. Toate acestea, simplu, la doar un singur Click distanta, apasand butonul de jos...





Lasă un răspuns - parerea ta conteaza...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Interzisa copierea sau modificarea continutului.