Sport

Erling Haaland a ajuns la cinci hat-trick-uri în acest sezon

 Norvegianul Erling Haaland (19 ani), atacantul formației austriece Salzburg, a înscris trei goluri pentru formația sa, duminică, contra celor de la Wolfsberger AC, scor 3-0, în runda cu numărul 14 din Austria, și a ajuns la cinci hat-trick-uri reușite în acest sezon.

Haaland a punctat pentru Salzburg în minutele 4, 76, respectiv 88, iar echipa sa a obținut o victorie clară, care o menține pe primul loc în Austria, cu 38 de puncte acumulate în primele 14 runde.

În acest sezon, fotbalistul norvegian, în vârstă de doar 19 ani, a mai înscris câte trei goluri în meciurile de campionat cu Wolfsberger AC (în tur), TSV Hartberg, în partida din Cupa Austriei împotriva echipei SC/ESV Parndorf și în grupele Ligii Campionilor, contra lui Genk.

De asemenea, în acest sezon din Liga Campionilor, Haaland a devenit primul jucător din istoria competiției care înscrie șase goluri în primele trei partide disputate în această întrecere. În actuala stagiune, nordicul a înscris de trei ori contra lui Genk (6-2), o dată contra lui Liverpool (3-4), de două ori împotriva lui Napoli (2-3), în tur, dar și în retur, o dată, împotriva formației italiene (1-1).

Statisticile lui Erling Haaland sunt impresionante în toate competițiile, acesta izbutind deja 26 de goluri în primele 18 jocuri disputate din sezonul 2019/2020.

Mai mult, la Campionatul Mondial U20 din acest an, Haaland a participat alături de naţionala Norvegiei, iar în faza grupelor a înscris nouă goluri contra celor din Honduras, într-o partidă care s-a încheiat cu scorul de 12-0. Acesta a debutat la naţionala de seniori a Norvegiei în septembrie, când a prins minute contra Maltei (2-0) şi Suediei (1-1).

Haaland e născut la 21 iulie 2000, în Leeds, dar a evoluat doar în Norvegia până în prezent. După ce şi-a făcut junioratul la Bryne FK, a ajuns la Molde, care l-a vândut la începutul acestui an la Salzburg, pentru cinci milioane de euro.

Sursa: News24.ro.


LIKE:... Nu uita sa dai LIKE paginii noastre de Facebook Adpres Media daca ti-a placut acest articol, astfel intrand si in comunitatea noastra de cititori, fiind la curent cu toate noutatile care apar pe site. Toate acestea, simplu, la doar un singur Click distanta, apasand butonul de jos...

Comment here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Interzisa copierea sau modificarea continutului.