Anchete

EXCLUSIV: Viceprimarul Constantei, afaceri extrem de periculoase cu 1,4 milioane masti, în timpul pandemiei!

De ce s-a enervat viceprimarul Constanței Dumitru Babu în așa hal încât a agresat o angajată a CJPC aflată în control la firma sa?

Viceprimarul Constanței, afaceri periculoase cu 1,4 milioane măști

Sursele noastre spun că acțiunea Protecției Consumatorilor viza importul și vânzarea prin SC Dalgeco Confecții Textile SRL (firma familiei Babu) a peste 1.400.000 de măști! Măștile ar fi fost vândute de către firma lui Babu prin intermediul marilor lanțuri comerciale.

Conform informațiilor de la Registrul Comerțului, viceprimarul Dumitru Babu este unic asociat în Dalgeco, în timp ce Stere Babu, tatăl său, are funcția de administrator. Adăugăm că ANPC are, la nivel național, o tematică de control în care sunt verificate calitatea și conformitatea măștilor vândute în România.

Povestea devine și mai interesantă când aruncăm o privire asupra celor două firme implicate în importul de măști din China.

MISTERIOSUL DONATOR DRAGOS V, IN AFACEREA CU MASTILE

În prima dintre ele, SC Elvada Company SRL, îl regăsim ca unic asociat și administrator, pe misteriosul donator Dragoș V., Dragoș Vasile, pe numele său complet. Acesta este cel care a transportat din China aparatele și kiturile de testare Covid-19, în legătură cu care primarul Făgădău și viceprimarii Babu și Răsăuțeanu s-au lăudat că le-ar fi cumpărat pentru a le dona Spitalului de Boli Infecțioase din Constanța. Jurnaliștii Dezvăluiri au reușit să afle că în realitate donația venea de la statul chinez pentru Primăria Constanța și fusese obținută datorită relațiilor de afaceri pe care Dragoș Vasile le are în China.

FIRMA UNEI DOAMNE SECRETAR DE STAT, PLATITA DE PRIMARIA CONSTANTA PENTRU ILUMINATUL DE CRACIUN

Și a doua companie care a adus măști pentru firma viceprimarului Babu a fost în relații de faceri cu Primăria Constanța. SC Euro Audit Services, firmă din Dâmbovița care se ocupă cu lucrări de instalaţii electrice (!), a câștigat licitația organizată de Primăria Constanța pentru o jumătate din iluminatul festiv în iarna 2018-2019. Euro-Audit Service şi-a adjudecat două loturi (Lot 3 – iluminat zona Peninsulară, Piaţa Ovidiu – 533.928,93 lei fără TVA şi Lot 1 – iluminat festiv al străzilor din municipiu – 1.198.719,45 lei fără TVA). Euro-Audit Service încasat astfel din bugetul local 1.732.648 lei fără TVA. Celelalte două loturi au fost adjudecate de SC Luxten Lighting Company.

Interesant este că în iarna trecută, după ce a pierdut licitația pentru iluminat (câștigată de Luxten), SC Euro-Audit Service a contestat atribuirea la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor, iar apoi și-a anulat acest demersdupă cum au scris jurnaliștii publicației Ziua de Constanța.

Și mai interesant este că SC Euro-Audit Service din Dâmbovița este deținută de Maria Gabriela Horga, ce ocupă funcția de secretar de stat la Cancelaria premierului Ludovic Orban, din ianuarie 2020.

Maria Gabriela Horga și soțul ei, Alexandru Cârlig

SC Euro-Audit Service este o răsfățată a contractelor cu statul. Conform presei naționale, firma a  obținut de-a lungul timpului contracte cu instituții publice în valoare de peste 10 milioane de euro. Maria Gabriela Horga a declarat presei că a câștigat contractele în urma licitațiilor și că nu a fost niciodată administrator al acestei firme. 

Doamna Horga locuiește la Constanța, fiind căsătorită cu Alexandru Cârlig, fiul unui fost șef al Inspectoratului Județean de Poliție. Maria Gabriela Horga este și cadru universitar la Universitatea Ovidius, iar în 2016 a încercat să candideze la Parlamentul României pe listele PNL Constanța, dar nu a adunat destule voturi de la colegi. Nici tatăl său nu este străin de politică, fiind fost parlamentar liberal de Dâmbovița.


LIKE:... Nu uita sa dai LIKE paginii noastre de Facebook Adpres Media daca ti-a placut acest articol, astfel intrand si in comunitatea noastra de cititori, fiind la curent cu toate noutatile care apar pe site. Toate acestea, simplu, la doar un singur Click distanta, apasand butonul de jos...

Comment here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Interzisa copierea sau modificarea continutului.