Actualitate

Reuters: Talibanii au cucerit Kandahar, al doilea oraș ca mărime din Afganistan si al treilea cucerit de acestia.

După lupte grele, care au avut loc noaptea trecută, talibanii au luat controlul asupra orașului Kandahar, a declarat un oficial guvernamental pentru Reuters, după ce și militanții și-au anunțat victoria. Kandahar este cucerit în totalitate.

Mujahedinii au ajuns în Piaţa Martirilor din oraş, a scris pe Twitter un purtător de cuvânt pe un cont oficial al talibanilor, potrivit Agerpres, care preia AFP.

Un locuitor a confirmat pentru AFP că, după toate aparenţele, forţele guvernamentale s-au retras pe poziţii în afara Kandaharului, capitala provinciei cu acelaşi nume din sudul Afganistanului. Forțele guvernamentale controlează în continuare aeroportul din Kandahar, care a fost a doua cea mai mare bază militară americană din Afganistan, pe durata misiunii de 20 de ani.

Talibanii au ocupat și Lashkar Gah, capitala provinciei Helmand

Talibanii au capturat tot vineri și orașul Lashkar Gah, capitala provinciei Helmand, în sudul Afganistanului, după ce au lăsat armata şi responsabili politici şi administrativi să evacueze oraşul, a declarat o sursă de securitate, citată de AFP, potrivit Agerpres.

Lashkar Gah a fost evacuat. Ei au decis o încetare a focului de 48 de ore pentru a se putea evacua armata şi responsabili civili, a declarat agenţiei franceze de presă un înalt responsabil afgan din domeniul securităţii. Cu puţin timp înainte, talibanii revendicaseră preluarea oraşului.

În cursul dimineţii de vineri, insurgenţii au ocupat Chaghcharan, capitala provinciei Ghor, în centrul ţării, a anunţat un purtător de cuvânt al guvernatorului, Zalmai Karimi.

Herat, al treilea oraș ca mărime, cucerit joi

Talibanii au cucerit joi Herat, al treilea oraş ca mărime al Afganistanului, situat în vestul ţării. Insurgenţii „au luat tot”, a declarat un înalt responsabil al forţelor de securitate afgane pentru AFP, potrivit Agerpres Oficialul a recunoscut că trupele guvernamentale au bătut în retragere pentru a evita mai multe distrugeri ale oraşului.

Talibanii şi-au înălţat drapelul pe sediul poliţiei din Herat, capitala provinciei omonime, a relatat un corespondent al AFP, care mai afirmă că rebelii nu au întâmpinat nicio rezistenţă în ofensiva lor.

Abonati-va la canalul Telegram Adpres Media pentru a primi toate stirile.

LIKE:... Nu uita sa dai LIKE paginii noastre de Facebook Adpres Media daca ti-a placut acest articol, astfel intrand si in comunitatea noastra de cititori, fiind la curent cu toate noutatile care apar pe site. Toate acestea, simplu, la doar un singur Click distanta, apasand butonul de jos...










Lasă un răspuns - parerea ta conteaza...

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Interzisa copierea sau modificarea continutului.