Actualitate

Festivalul de la Toronto

 Organizatorii Festivalului Internațional de film de la Toronto (TIFF) a anunțat care sunt filmele pe care le consideră cele mai bune dintre creațiile deceniului 2010-2019. Filmul ”Sieranevada”, de Cristi Puiu, este între primele zece titluri și nu este singura producție care are legătură cu România.

Cel mai bun film al deceniului este, din perspectiva canadienilor, creația Lucreciei Martel, ”Zama”, adaptarea romanului semnat de argentinianul Antonio Di Benedetto. Pe lista celor mai apreciate pelicule se mai găsesc și filme regizate de Barry Jenkins, Paul Thomas Anderson și Jordan Peele.

Pe locul doi al clasamentului realizat de cei care se ocupă de programul TIFF este pelicula regizată de Maren Ade, în 2017, tragicomedia ”Toni Erdmann”, filmată în România. Podiumul este completat de drama realizată de Jean-Luc Godard în 2014, ”Adieu au Langage/ Goodbye to Language”, iar pe patru este ”Moonlight”, pelicula lui Barry Jenkins premiată cu Oscar pentru anul 2017.

”Sieranevada” lui Cristi Puiu este pe locul cinci.

Clasamentul continuă cu producțiile ”The Assassin” (2015), de Hou Hsiao-hsien și ”Transit” (2018), de Christian Petzold, la egalitate pe locul șase.

Jean-Luc Godard are și un al doilea film în clasament, ”Socialisme” (2010), fiind clasat pe locul șapte.

Ultimele trei poziții din top sunt supraaglomerate, nu mai puțin de 11 producții fiind plasate pe această porțiune de clasament.

”Holy Motors” (2012), de Leos Carax și ”Uncle Boonmee Who Can Recall His Past Lives” (2010), de Apichatpong Weerasethakul sunt pe opt. Cele mai multe filme la egalitate sunt ”The Master” (2012), de Paul Thomas Anderson, ”Ida” (2013), de Paweł Pawlikowski; ”Get Out” (2017), de Jordan Peele, ”Neighboring Sounds” (2012), de Kleber Mendoncca Filho, ”Visages villages/ Chipuri, locuri” (2017), de Agnees Varda și JR și ”Vitalina Varela” (2019), de Pedro Costa.

Pe locul zece sunt producțiile ”A torinói ló/ Calul din Torino”(2011), de Bela Tarr, ”Burning/ În flăcări” (2018), Lee Chang-dong și ”O Estranho Caso de Angélica/ Angelica: o poveste stranie” (2010), de Manoel de Oliveira.

Sursa: News24.ro.


LIKE:... Nu uita sa dai LIKE paginii noastre de Facebook Adpres Media daca ti-a placut acest articol, astfel intrand si in comunitatea noastra de cititori, fiind la curent cu toate noutatile care apar pe site. Toate acestea, simplu, la doar un singur Click distanta, apasand butonul de jos...

Comment here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Interzisa copierea sau modificarea continutului.