Anchete

Fostul prefect Matei Lupu a intervenit la conducerea IPJ Caraş-Severin pentru a opri două anchete

Prefectul demisionar al judeţului Caraş-Severin, Matei Lupu, este acuzat de procurorii DIICOT că ar fi intervenit la conducerea IPJ Caraş-Severin pentru a opri anchetele care vizau două persoane, printre care şi un coleg de şcoală.

În documentele procurorilor se arată că, în luna august 2019, Matei Lupu a intervenit în două rânduri la ofiţeri de poliţie din cadrul IPJ Caraş-Severin, solicitându-le acestora să favorizeze două persoane.

Astfel, pe 12 august 2019, prefectul a contactat telefonic un comisar şef de poliţie pentru favorizarea unui coleg de şcoală din Moldova Nouă, prins că a pierdut o cantitate de muniţie.

Cum comisarul şef a dat dovadă de „pasivitate”, Matei Lupu a apelat la Radu Ştefan, şeful Serviciului Arme şi Muniţii din cadrul IPJ Caraş-Severin, pentru a „rezolva” problema.

Deşi se afla în concediu, Radu Ştefan a pus fără nicio ezitare la dispoziţie prefectului un om din Serviciului Arme şi Muniţii, care la rândul lui i-a cerut unui poliţist să dea curs celor solicitate de Matei Lupu.

De asemenea, la data de 14 august 2019, Matei Lupu a intervenit la şeful adjunct al IPJ Caraş-Severin şi i-a cerut să intervină într-o anchetă şi să protejeze o persoană suspectă de tăiere de material lemnos.

Matei Lupu a demisionat joi din funcţie, după ce a fost pus sub control judiciar de DIICOT şi are interdicţia de a părăsi ţara.

Conform DIICOT, începând cu anul 2017, în judeţul Caraş-Severin s-a constituit un grup infracţional organizat, format din Radu Ştefan, şeful Serviciului Arme şi Muniţii din cadrul IPJ Caraş-Severin, un ofiţer şi trei agenţi de poliţie din acelaşi serviciu, precum şi administratorul şi angajatul unei societăţi comerciale autorizate în domeniul armelor şi muniţiilor.

La acest grup au aderat şi alte persoane, scopul fiind de obţinere a unor beneficii de la persoane care intenţionau să obţină autorizaţia de procurare a unei arme sau de la persoane care deţineau deja arme şi care săvârşeau diverse infracţiuni sau contravenţii la regimul armelor şi muniţiilor.

Sursa foto: expressdebanat.ro

Sursa: News24.ro.


LIKE:... Nu uita sa dai LIKE paginii noastre de Facebook Adpres Media daca ti-a placut acest articol, astfel intrand si in comunitatea noastra de cititori, fiind la curent cu toate noutatile care apar pe site. Toate acestea, simplu, la doar un singur Click distanta, apasand butonul de jos...

Comment here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Interzisa copierea sau modificarea continutului.