Sport

Grozav şi Latovlevici au fost daţi afară de ungurii de la Kisvarda pentru că au fugit în România

Gicu Grozav, 29 de ani, şi Iasmin Latovlevici, 33 de ani, au fost dați afară de la Kisvarda, Ungaria, pentru că au părăsit Ungaria şi au revenit în România fără să primească acceptul clubului.

Attila Revesz, directorul sportiv al echipei clasate pe locul 7, a declarat românii nu au anunțat că vor pleca din țară, motiv pentru care s-a recurs la rezilierea unilaterală a contractelor.

Kisvarda a fost antrenată de Vasile Miriuţă până la finalul lunii octombrie.

Grozav şi Latovlevici au fost daţi afară de la Kisvarda

„Cei doi au călătorit miercuri fără permisiune în România, ale cărei granițe sunt închise. Aceasta nu este doar o încălcare a normelor noastre interne stricte, ci și a regulamentelor, punând în pericol sănătatea coechipierilor și a rudelor lor.

În această situație, când punem mare accent pe securitate, acțiunile acestora sunt inacceptabile și nu putem accepta potențialele riscuri implicate. Iresponsabilitatea lor este în contradicție cu aspirațiile noastre de securitate. Toate acestea se dovedesc a fi o încălcare gravă a contractului, pe care nu o putem tolera.

Oricât de mult ne-a ajutat Gheorghe Grozav în trecut, acest act este de neiertat”, a fost mesajul transmis pe site-ul oficial al clubului.

  • 29 de meciuri pentru echipa naţională a României are Grozav. A marcat 5 goluri
  • 12 meciuri pentru România are Latovlevici

Dacă Grozav a marcat 14 goluri, în 41 de meciuri, pentru Kisvarda, Latovlevici nu a apucat să joace vreun meci pentru echipa la care a ajuns în această iarnă după ce a părăsit Turcia.


LIKE:... Nu uita sa dai LIKE paginii noastre de Facebook Adpres Media daca ti-a placut acest articol, astfel intrand si in comunitatea noastra de cititori, fiind la curent cu toate noutatile care apar pe site. Toate acestea, simplu, la doar un singur Click distanta, apasand butonul de jos...

Comment here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Interzisa copierea sau modificarea continutului.