Actualitate

Guvernul lansează Planul Naţional de Investiţii – „Reclădim România”

Guvernul prezintă miercuri Planul Naţional de Investiţii şi Relansare Economică, intitulat „Reclădim România”, într-un eveniment la care vor fi prezenţi preşedintele Klaus Iohannis, premierul Ludovic Orban şi membrii Cabinetului.

„Criza sanitară şi economică provocată de pandemia globală cu COVID-19 a arătat vulnerabilităţile României determinate de modelul de dezvoltare promovat de guvernările anterioare. Doar prin intervenţia promptă şi susţinută a Guvernului şi prin conformarea voluntară a românilor la măsurile adoptate de autorităţi, răspândirea infecţiilor cu coronavirus a fost limitată şi controlată eficient, iar economia a fost salvată de la colaps prin măsuri de sprijin pentru companii şi angajaţi. Modelul de dezvoltare a României bazat doar pe consumul populaţiei, determinat de politicile pro-ciclice ale guvernărilor anterioare, trebuie schimbat într-un nou model de creştere economică axat pe: stimularea şi dezvoltarea capitalului autohton şi a competitivităţii companiilor româneşti, investiţii în domenii strategice ale infrastructurii publice, transformarea digitală a economiei şi a administraţiei publice, pregătirea economiei pentru noua revoluţie tehnologică, tranziţia către o economie durabilă”, se arată în document, potrivit Agerpres.

Conform sursei citate, „obiectivul noului model de dezvoltare economică promovat de Guvern este realizarea convergenţei cu economiile europene, astfel încât Produsul Intern Brut pe cap de locuitor la paritatea de cumpărare standard să ajungă la 87% din media UE27, la orizontul anului 2025”.

Mai mult aici


LIKE:... Nu uita sa dai LIKE paginii noastre de Facebook Adpres Media daca ti-a placut acest articol, astfel intrand si in comunitatea noastra de cititori, fiind la curent cu toate noutatile care apar pe site. Toate acestea, simplu, la doar un singur Click distanta, apasand butonul de jos...

Comment here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Interzisa copierea sau modificarea continutului.