Actualitate

Haos pe aeroporturile din Germania: sute de zboruri anulate, mii de oameni în așteptare

Peste 600 de zboruri au fost anulate joi în urma grevei personalului de securitate de la aeroporturile Duesseldorf, Koln-Bonn şi Stuttgart, angajaţii nemulţumiţi cerând creşterea salariilor, informează agenţia de ştiri Dpa.

 


Greva personalului de securitate de la cele trei aeroporturi a afectat aproximativ 110.000 de pasageri, dar şi traficul aerian de marfă, mai ales că firma de curierat DHL are un centru major la Koln-Bonn.

În urma grevei au fost anulate 130 de zboruri la Koln-Bonn, 350 la Duesseldorf şi 125 la Stuttgart, iar numeroase alte zboruri au înregistrat întârzieri semnificative.

O grevă similară s-a desfăşurat luni la aeroporturile din Berlin.

Sindicatul ver.di a transmis că greva a fost “provocată” de angajatori care au oferit o creştere de doar 2% a salariilor în următorii doi ani. Sindicatul cere ca salariul primit de personalul care efectuează controale de securitate să fie crescut până la valoare de 20 de euro pe oră. Asociaţia angajatorilor BDLS afirmă că aceasta ar reprezenta în unele cazuri o creştere de până la 30%.

Următoarea rundă de discuţii între sindicat şi angajatori se va desfăşura pe 23 ianuarie.

Sursa

Preluare realitatea.net


LIKE:... Nu uita sa dai LIKE paginii noastre de Facebook Adpres Media daca ti-a placut acest articol, astfel intrand si in comunitatea noastra de cititori, fiind la curent cu toate noutatile care apar pe site. Toate acestea, simplu, la doar un singur Click distanta, apasand butonul de jos...









Lasă un răspuns - parerea ta conteaza...

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Interzisa copierea sau modificarea continutului.