Anchete

Iasi: Condamnat la 11 ani de închisoare, după ce și-a ucis partenera și a dormit cinci nopţi cu cadavrul în pat.

Un bărbat în vârstă de 71 de ani din Iași și-a ucis concubina, apoi a dormit în pat cu cadavrul acesteia timp de cinci nopți. Într-un final, bărbatul și-a mărturisit fapta unui nepot, iar acesta a chemat poliția.

Pe numele lui Constantin Mineață au fost depuse în intervalul 2011-2019 mai multe plângeri penale și sesizări pentru implicarea într-un scandal într-un bar – când fusese înarmat cu o toporișcă, amenințarea și agresarea unui chiriaș cu un cuțit, lipsire de libertate, viol și tentativă de viol. Doar în două cazuri s-a ajuns la întocmirea de dosare penale. Unul a fost clasat, iar celălalt s-a încheiat cu neînceperea urmăririi penale.

Bărbatul fusese reclamat de mai multe ori la poliție de către vecini. Pensionat pe caz de boală, Constatin Mineață fusese internat la Institutul de Psihiatrie Socola de 22 de ori, cu diagnosticul de „tulburări de personalitate instabil emoţională” şi „utilizare nocivă de alcool”, conform Digi 24.

Crima s-a petrecut pe 1 martie 2021, după ce Mineață a cumpărat o sticlă de țuică, pe care apoi a consumat-o integral alături de concubina sa, C.D. În timpul nopții, bărbatul a vrut să coboare din pat și a fost înghiontit de C.D.

Drept urmare, el a lovit-o de zeci de ori cu o curea cu cataramă, mai ales peste față. Femeia a decedat în urma loviturilor. Autopsia a identificat 14 răni în zona feței, patru în zona toraco-abdominală și opt la nivelul membrelor, inclusiv o fractură de braț și altele costale.

După comiterea faptei, bărbatul a plecat de acasă și s-a dus la un prieten, alături de care a consumat alcool. Când s-a întors acasă, a descoperit că femeia murise. Constantin Mineață a strâns hainele, lenjeria de pat și cureaua pătate de sânge și le-a aruncat într-un container de gunoi. În zilele următoare a continuat să bea, noaptea dormind lângă femeia decedată.

Bărbatul a fost prins după ce i-a mărturisit fapta unui nepot cu care s-a întâlnit la biserică, apoi i-a spus să cheme poliție, el mergând să-i aștepte pe oamenii legii într-un parc.

Când poliția a mers la locuința lui Mineață, cadavrul femeii a fost găsit pe pat, acoperit cu o pătură. Constantin Mineață a fost condamnat la 11 ani și 4 luni de închisoare de Tribunalul Iași, însă sentința poate fi atacată cu apel.



LIKE:... Nu uita sa dai LIKE paginii noastre de Facebook Adpres Media daca ti-a placut acest articol, astfel intrand si in comunitatea noastra de cititori, fiind la curent cu toate noutatile care apar pe site. Toate acestea, simplu, la doar un singur Click distanta, apasand butonul de jos...









Lasă un răspuns - parerea ta conteaza...

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Interzisa copierea sau modificarea continutului.