Actualitate

Imagini emoționante: fostul rugbist George Baltă, în scaun cu rotile de 13 ani, la vot de la prima oră: „O secundă a fost de-ajuns să-mi schimbe viaţa”

Fostul rugbist George Baltă, paralizat de 13 ani după ce şi-a rupt coloana pe terenul de joc, a venit la vot încă de la ora 8.00. El a fost însoțit de părinți, cei care îl sprijină și au grijă de el de atâta amar de timp.

Paralizat de la piept în jos, George Baltă este un campion, chiar dacă un accident îngrozitor i-a schimbat, fulgerător, destinul şi i-a năruit sumedenie de vise. Se întâmpla în martie 2006.

George Baltă: “Aveam 20 de ani, 1,83 m înălţime, 92 kg. La momentul ăla puteam să jur că pot muta munţii din loc, însă nu a fost aşa. O secundă a fost de-ajuns să-mi schimbe viaţa. Ieri împingeam 110 kg la piept, azi nu-mi pot duce mâna să mă scarpin în cap. Scurt: fractură de coloană”

Povestea lui George ar cutremura pe oricine. El e însă un optimist și, de aceea, a fost între primii care s-au prezentat la scrutin, la secția din Dobroiești, Ilfov, aceeași la care a votat și premierul Ludovic Orban.


LIKE:... Nu uita sa dai LIKE paginii noastre de Facebook Adpres Media daca ti-a placut acest articol, astfel intrand si in comunitatea noastra de cititori, fiind la curent cu toate noutatile care apar pe site. Toate acestea, simplu, la doar un singur Click distanta, apasand butonul de jos...



Comment here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Interzisa copierea sau modificarea continutului.