Actualitate

Începe procesul în care sunt inculpați directorii Tel Drum și firma

La Tribulanul București începe judecarea primului dosar Tel Drum, cu un prejudiciu de un milion de euro, după ce judecătorul de cameră preliminară a stabilit că probele sunt administrate corect.

Petre Pitiș (sursă foto: Ziarul Liber in Teleorman)

În dosar sunt inculpați directorii Tel Drum, dar și compania, care au fost trimiși în judecată de procurorii anticorupție pentru folosirea de documente false, având ca rezultat obținerea ilegală de fonduri europene în cazul achiziționării unei stații de asfaltare. Un alt director, Florea Neda, precum și firma SC WFA Impex SRL și un reprezentant al acestei societăți, Ion Florian, au fost trimiși în judecată pentru complicitate.

„Dispune începerea judecății cauzei privind pe inculpații Pitiș Petre, Neda Florea, Vișan Mircea, SC Tel Drum SA, SC WFA Impex SRL și părțile civile”, a decis Tribunalul București.

Hotărârea poate fi contestată în trei zile de la comunicare.

La DNA se află în anchetă un alt dosar „Tel Drum”, în care preşedintele PSD, Liviu Dragnea, este cercetat pentru constituire de grup infracţional, abuz în serviciu şi fraudarea a peste 21 de milioane de euro fonduri europene, plus 30 de milioane de lei fonduri din bugetul de stat. Infracțiunile au fost comise pe vremea când Dragnea a fost preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman.


Lasa comentariul tau...