Adpres Media

Cascada Bucias



Grup Plaja Corbu

perfect-tour.ro/ Perfect Tour

vivacredit.ro


Sanatate

Interviu cu Doctor în Ştiinţe Medicale, Medic Primar în Medicina de Familie, Lucia Bubulac: ”Omul este o Creație perfectă, menită să funcționeze aproximativ 150 de ani”

POZA LUCIA scaled

– Dați, vă rog, câteva sfaturi cititorilor noștri, pentru a se întâlni cât mai rar cu medicul.

– Din tot ceea ce am înțeles până acum, omul este o Creație perfectă, care a fost ”construită” după niște tipare funcționale geniale, menite să funcționeze aproximativ 150 de ani „fără reparații”, în condiții lipsite de factori destabilizatori. Povestea tristă este că noi, cu sau fără știința noastră, am intervenit major în desfășurarea firească a lucrurilor și în ceea ce putem numi ”elemente perturbatoare” ale echilibrului funcțional ancestral. Așa încât, este de la sine înțeles faptul că, dacă vom reuși să ținem cât mai departe de noi tot ceea ce ar putea să ne strice acel echilibru funcțional, atunci ne vom putea păstra nealterate toate mecanismele de reglare cu care am fost înzestrați și vom lăsa organismul să declanșeze procese de regenerare și autovindecare. Toate acestea funcționează perfect dacă noi suntem în armonie cu noi înșine și cu Universul din care facem evident parte. Cuvântul cheie ar fi echilibrul. Echilibrul emoțional, psihic este cel care asigură echilibrul funcțional, metabolic, endocrin, imun, energetic, etc.

Și să ne amintim ce a spus Platon : ”mai ales sufletului trebuie să-i dăm îngrijire, dacă vrem ca trupul să o ducă bine”.

(Din interviul publicat de AMPress cu doctor Lucia Bubulac)
Giorgiana Radu, AMPress


LIKE:... Nu uita sa dai LIKE paginii noastre de Facebook Adpres Media daca ti-a placut acest articol, astfel intrand si in comunitatea noastra de cititori, fiind la curent cu toate noutatile care apar pe site. Toate acestea, simplu, la doar un singur Click distanta, apasand butonul de jos...









Lasă un răspuns - parerea ta conteaza...

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Interzisa copierea sau modificarea continutului.